Antena 3 CNN Externe Orban Viktor: Imperiul Soros pune în pericol siguranța Ungariei și a Europei

Orban Viktor: Imperiul Soros pune în pericol siguranța Ungariei și a Europei

Orban Viktor: Imperiul Soros pune în pericol siguranța Ungariei și a Europei
22 Iul 2017   •   15:46

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă la Universitatea de Vară 'Tusvanyos de la Băile Tuşnad că 'imperiul Soros' lezează interesele maghiarilor şi pune în pericol nu numai siguranţa naţională a Ungariei, ci şi a Europei. 

Viktor Orban a declarat că 'există un plan al lui Soros', care deja a început să recruteze voluntari pentru a-l implementa, plan ce vizează aducerea în Europa a unui milion de emigranţi din lumea musulmană şi repartizarea acestora între ţările membre ale Uniunii Europene. 

În opinia sa, pentru ca acest plan să nu fie implementat e nevoie ca 'Uniunea Europeană să-şi recâştige suveranitatea' şi toate instituţiile europene să-şi regăsească locul în conformitate cu tratatul de bază. 

'Nu putem stăvili acest proces decât dacă Uniunea Europeană îşi recâştigă suveranitatea iar fiecare stat membru îşi recapătă capacitatea de apărare a propriilor graniţe. Atunci putem pune capăt fenomenului imigraţionist şi toţi cei care au intrat ilegal să fie relocaţi. Poate că sună foarte strict şi sever, dar eu cred că problema nu poate fi rezolvată altfel', a afirmat premierul Ungariei, potrivit traducerii oficiale asigurată de organizatori. 

Orban a susţinut că în Ungaria există un curent puternic împotriva fenomenului migraţionist, existând temerea că musulmanii nu se vor putea integra, întrucât există diferenţe majore, chiar contradicţii, între valorile, mentalitatea, educaţia şi cultura europeană şi cea musulmană. 

Răspunzând celor care au reproşat Ungariei că nu este 'solidară' cu celelalte ţări ale Uniunii Europene, Orban a declarat: 'Nu putem fi solidari cu oameni care au scopul de a schimba cultura europeană' şi "atentează la identitatea noastră". 

În context, Orban a mai spus că Ungaria s-a apărat şi a apărat şi Europa de 'invazia emigranţilor' iar acest lucru a costat-o foarte scump, prin urmare, cei care acuză Ungaria de lipsă de solidaritate ar trebui 'să se gândească de cinci ori' înainte de a rosti aceste cuvinte.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: George Soros
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close