Antena 3 CNN Externe Papa Benedict al XVI-lea: Demonul vrea rău, suferinţă şi corupţie în lume

Papa Benedict al XVI-lea: Demonul vrea rău, suferinţă şi corupţie în lume

Papa Benedict al XVI-lea: Demonul vrea rău, suferinţă şi corupţie în lume
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
23 Feb 2013   •   18:47

Papa Benedict al XVI-lea le-a promis sâmbătă cardinalilor că le va rămâne „aproape spiritual” după plecarea sa istorică din scaunul papal - 28 februarie -, amintindu-le că pe lume există „rău, suferinţă şi corupţie”, transmite AFP.

„Chiar dacă acum se termină comuniunea exterioară vizibilă”, rămâne „apropierea spirituală, o profundă comuniune în rugăciune”, a spus papa, care s-a adresat cardinalilor în postul Paştelui. Joseph Ratzinger le-a amintit prelaţilor că „Demonul vrea mereu să întineze creaţia lui Dumnezeu” prin „răul, suferinţa şi corupţia din lume”.

„Vă mulţumesc pentru cei opt ani în timpul cărora aţi dus alături de mine, cu mare competenţă, afecţiune, iubire şi credinţă, povara ministerului Sfântului Petru”, a spus Papa adresându-se cardinalilor.

Papa Benedict al XVI-lea a anunţat pe 11 februarie că ultima sa zi de pontificat va fi 28 februarie, decizia de plecare din scaunul papal fiind inedită în istoria Bisericii Catolice moderne.

×
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close