Antena 3 CNN Externe Parlamentul Cataloniei dezbate moțiunea de autoproclamare a independenței

Parlamentul Cataloniei dezbate moțiunea de autoproclamare a independenței

Parlamentul Cataloniei dezbate moțiunea de autoproclamare a independenței
Sursa foto: foto: Pixabay.com
27 Oct 2017   •   16:08

Parlamentul Cataloniei a început ședința la care se va pronunța prin vot asupra unei moțiuni prin care separatiștii cer autoproclamarea independenței provinciei spaniole.

"Sesiunea este deschisă', a spus președinta Carme Forcadell, înainte de a da cuvântul reprezentantului opoziției, Carlos Carrizosa. Fluturând o foaie cu rezoluția înaintată de separatiști, acesta a afirmat, adresându-se premierului Carles Puigdemont: ”Această hârtie pe care ați redactat-o distruge tot ce este mai sacru, coexistența" în Catalonia.

Moțiunea a fost înaintată de deputați ai formațiunilor Junts pel Si (Uniți pentru Da) și CUP, partidul de extremă stânga aliat al lui liderului catalan Carles Puigdemont, care împreună au o majoritate în parlamentul regional, și prevede 'constituirea unei republici catalane ca stat independent, suveran, democratic și social'.

Carles Puigdemont, a anunțat joi seară că nu va convoca alegeri anticipate, sugerate de Madrid pentru dezamorsarea crizei, și că lasă parlamentul regional al Cataloniei să ia o decizie cu privire la declararea independenței acestei provincii spaniole, în virtutea referendmului din 1 octombrie, considerat ilegal de guvernul spaniol. 

Între timp, la Madrid continuă ședința Senatului spaniol, la care premierul conservator Mariano Rajoy a cerut permisiunea de a putea aplica acel articol din Constituție și astfel să-l poată destitui pe Carles Puigdemont împreună cu întregul său guvern regional, pentru a contracara planurile lor de independență.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close