Antena 3 CNN Externe Pastor din SUA, acuzat că a abuzat sexual mai mulţi copii

Pastor din SUA, acuzat că a abuzat sexual mai mulţi copii

Pastor din SUA, acuzat că a abuzat sexual mai mulţi copii
Sursa foto: copii
09 Iun 2010   •   15:14


Opinia publică din Statele Unite este şocată de cazul unui pastor acuzat de pedofilie. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, ar fi abuzat sexual mai mulţi copii, în decursul a zece ani. Pastorul predica la biserica dintr-un oraş din statul Indiana şi deţinea în plus deţinea şi un lanţ de grădiniţe.

Autorităţile din statul american Indiana spun că pastorul ar fi molestat mai mulţi copii cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani. Deşi făcea asta de mai bine de zece ani, faptele pastorului au fost aflate abia acum, după ce câţiva copii au povestit poliţiei coşmarul prin care au trecut.

Bărbatul predica la capela din spitalul oraşului şi era un pastor foarte apreciat de localnici. Împreuna cu soţia sa conduceau cinci grădiniţe în mai multe oraşe din Indiana.

Localnicii sunt şocaţi de ce s-a întâmplat şi spun că nu s-ar fi gândit vreodată că pastorul este capabil de astfel de fapte. În urma acuzaţiilor, bărbatului i-au fost retrase drepturile de a predica şi urmează să fie judecat.

Antena 3

×
Subiecte în articol: pedofil pastor SUA Indiana
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close