
Un pastor american, răpit săptămâna trecută de bărbați înarmați chiar în timpul unei slujbe religioase în Africa de Sud, a fost salvat în urma unui „schimb de focuri de mare intensitate”, potrivit poliției sud-africane. Trei persoane au fost ucise în confruntare, scrie BBC.
Josh Sullivan, în vârstă de 45 de ani, a fost găsit nevătămat marți seara, într-un cartier din Gqeberha, în provincia Eastern Cape – aceeași zonă din care fusese răpit joia trecută, în timp ce se afla împreună cu familia sa la biserică.
Autoritățile nu au oferit deocamdată detalii despre identitatea răpitorilor, însă se crede că aceștia cunoșteau mișcările familiei Sullivan.
Cazurile de răpire în Africa aproape s-au triplat
În ultimul deceniu, cazurile de răpire din Africa de Sud au crescut cu peste 264%, potrivit datelor oficiale ale poliției.
În cazul pastorului Sullivan, răpitorii au cerut o recompensă, ceea ce a dus la implicarea unității de elită a poliției sud-africane, cunoscută sub numele de „Hawks”.
„Operațiunea de salvare a fost posibilă în urma unei informații verificate, iar echipa coordonată s-a deplasat rapid la locația identificată”, a declarat miercuri dimineață purtătorul de cuvânt al Hawks, Avele Fumba.
Potrivit acestuia, în momentul în care forțele speciale s-au apropiat de casă, suspecții au încercat să fugă cu un vehicul și au deschis focul asupra poliției. „Ofițerii au răspuns cu precizie tactică, rezultând un schimb de focuri intens în care trei suspecți neidentificați au fost împușcați mortal”, a precizat Fumba.
„Știau cine este. L-au strigat pe nume”
Familia și prietenii lui Sullivan au lansat în ultimele zile apeluri emoționante pentru eliberarea lui. Jeremy Hall, purtătorul de cuvânt al familiei, a declarat pentru TimesLIVE că pastorul se afla la biserică împreună cu soția și copiii în momentul răpirii. „Știau cine este. L-au strigat pe nume”, a spus el.
Pe site-ul său personal, Josh Sullivan se descrie ca fiind „un misionar implicat în fondarea de biserici”. El povestește că s-a mutat în Africa de Sud în 2018, alături de soția și copiii săi, cu scopul de a înființa o biserică dedicată vorbitorilor de limba xhosa.