Antena 3 CNN Externe Pensionar din Ucraina, prins pe un aeroport din Germania cu o valiză plină cu teancuri de euro

Pensionar din Ucraina, prins pe un aeroport din Germania cu o valiză plină cu teancuri de euro

Un pensionar din Ucraina i-a şocat pe poliţiştii de pe aeroportul din Munchen. Oprit pentru un control, bărbatul a deshis o valiză care era plină cu teancuri de bancnote euro.

de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Ian 2024   •   16:45

Când au deschis bagajul, poliţiştii germani au numărat 450.000 de euro, în teancuri de bancnote de 50 şi de 20 de euro.

Potrivit jurnaliştilor de la Bild, ucraineanul în vârstă de 66 de ani, care se pregătea să zboare spre Cipru, în timpul controlului, declarase că are la el doar 300 de euro.

Apoi, un alt bărbat s-a apropiat de el în zona de îmbarcare și i-a înmânat o valiză mică, ceea ce a trezit suspiciunile poliţiei.

Citește și: Rusia vrea negocieri cu Uniunea Europeană pentru livrările de gaze. Contractul cu Ucraina se încheie la finalul anului 2024

"Sursele pot fi cam aceleași, corupție, plăți cash. Nu vreau să fac nicio aluzie, dar aceștia sunt bani negri pe care un cărăuș sau o persoană implicată în strângerea acestor fonduri a făcut posibilă scoaterea acestor bani din țară, dar pentru achiziții neacoperite de un aspect legal. De obicei, banii aceștia sunt folosiți pentru a face o piață neagră", a declarat generalul Cristian Barbu. 
 

×
Subiecte în articol: aeroport Germania munchen Ucraina pensionar
Parteneri
100 de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă până pe 1 mai!
x close