Antena 3 CNN Externe Serghei avea doar 31 de ani. Cine este polițistul de frontieră împușcat mortal pe Aeroportul Chișinău

Serghei avea doar 31 de ani. Cine este polițistul de frontieră împușcat mortal pe Aeroportul Chișinău

Poliţia de Frontieră din Republica Moldova a făcut publică, vineri, identitatea poliţistului de frontieră ucis în atacul de la Aeroportul Chişinău.

Serghei avea doar 31 de ani. Cine este polițistul de frontieră împușcat mortal pe Aeroportul Chișinău
Sursa foto: Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova/ Facebook
de Silvia Preda    |    30 Iun 2023   •   21:22

Agent-şef adjunct Muntean Serghei avea 31 de ani şi activa în Poliţia de Frontieră din anul 2011.

"Cu profundă tristețe anunțăm despre decesul, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, a colegului nostru Serghei Muntean.

Polițistul de frontieră este victima agresorului care astăzi, pe Aeroportul Internațional Chișinău, a folosit arma de foc și a făcut două victime.

Citeşte şi: Imaginile atacului de pe Aeroportul Chișinău. Se aud împușcături pe înregistrare

Angajații Poliției de Frontieră sunt profund îndurerați de moartea tragică a colegului și împărtășesc întristarea tuturor celor care l-au cunoscut. În aceste momente grele transmitem condoleanțe familiei, prietenilor și camarazilor, însoțite de gândurile noastre de mângâiere şi îmbărbătare.

Agent-șef adjunct Muntean Serghei era în vârstă de 31 de ani și activa în Poliția de Frontieră din anul 2011.

La fel, în legătură cu trecerea în neființă a colegului din securitatea aeronautică, echipa Poliției de Frontieră vine cu un mesaj de condoleanțe familiei îndoliate, fie ca bunul Dumnezeu să aducă alinare și să îi dea putere să treacă peste aceste momente", a transmis Poliţia de Frontieră.

Citeşte şi Cine este a doua persoană împușcată mortal pe Aeroportul Chișinău. Igor era tată a trei copii 

Mai multe împușcături au avut loc vineri, în jurul orei 17:00, la Aeroportul Internațional Chișinău.

Conform unor informații, focurile au fost trase de un bărbat care aterizase cu o cursă din Turcia.

Cel care a efectuat atacul în care au murit doi membri ai poliției de frontieră este un cetățean din Tadjikistan, în vârstă de 43 de ani, a spus premierul Republicii Moldova, Dorin Recean.

Vezi și: Atac terorist la Aeroportul Internaţional Chişinău! Un militar din Rusia a împuşcat mortal două persoane | Numele și imaginea atacatorului, publicate de presa de peste Prut

×
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close