O veche bază aeriană din nordul Poloniei este folosită, în prezent, mai mult de piloţii avioanelor uşoare. Dar ziarele poloneze afirmă că baza va găzdui, în viitor, elemente ale scutului american anti-rachetă. Deşi neconfirmată, ştirea este viu dezbătută în orăşelul vecin. Autorităţile locale se gândesc în primul rând la avantajele economice pe care le-ar aduce soldaţii americani.
Localnicii au păreri diferite. Unii se tem că vor deveni o ţintă pentru duşmanii Statelor Unite, alţii speră că scutul le va aduce mai multă siguranţă.
Deşi americanii dau asigurări că scutul nu este îndreptat împotriva Rusiei, Moscova a criticat vehement proiectul. Opoziţia este puternică şi în Cehia, unde va fi amplasat un alt component al scutului, un radar foarte performant. Localnicii au ameninţat chiar cu manifestaţii în timpul apropiatei vizite a preşedintelui George Bush la Praga.
Antena 3
Ştiri video recomandate