Portugalia se pregăteşte de înăsprirea măsurilor de austeritate

de G.S.    |    08 Sep 2012   •   12:32
Portugalia se pregăteşte de înăsprirea măsurilor de austeritate Foto: INTACT Images/EPA

Premierul portughez a anunţat vineri o consolidare a măsurilor de austeritate anul viitor, în timp ce Portugalia, aflată sub asistenţă financiară, nu reuşeşte să îşi respecte angajamentele de reducere a deficitului public, relatează AFP.
   
Passos Coelho a anunţat o creştere a cotizaţiilor sociale din partea angajaţilor în sectoarele privat şi public. În schimb, el a prevăzut scăderea cotizaţiilor patronale pentru a stimula angajarea, în timp ce şomajul afectează deja peste 15 la sută din populaţia activă.

Cotizaţiile salariale vor trece, astfel, de la 11 la 18 la sută, iar cele ale firmelor vor fi reduse de la 23,75 la 18 la sută.
   
"Guvernul a decis să ridice contribuţiile sociale ale sectorului privat la 18 la sută, ceea ce ne va permite, în contrapondere, să reducem cotizaţiile patronale, acestea urmând să fie tot de 18 la sută", a afirmat premierul într-un discurs către naţiune, care a durat aproximativ 20 de minute.
   
Această declaraţie are loc în timp ce troika (UE-BCE-FMI), reprezentând creditorii Portugaliei, examinează atent conturile ţării cu ocazia celei de-a cincea evaluări a măsurilor aplicate în schimbul planului de salvare de 78 de miliarde de euro, acordat în mai 2011 de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Rezultatele acestei evaluări sunt aşteptate săptămâna viitoare.
   
În schimbul acestui plan de ajutor, Portugalia a promis să aplice un program de reforme şi austeritate în cadrul căruia au fost deja reduse salariile funcţionarilor şi au fost mărite impozitele.
   
Noi măsuri de austeritate sunt inevitabile însă anul viitor, după ce Tribunalul Constituţional a respins în iulie suprimarea, în 2013, a salariilor al 13-lea şi al 14-lea în cazul funcţionarilor, o măsură din care Guvernul aştepta o economie de aproximativ două miliarde de euro.
   
Austeritatea a pus în dificultate economia portugheză care a înregistrat o scădere de 3,3 la sută în al doilea trimestru, în timp ce Guvernul a anticipat o contracţie economică de 3 la sută pe tot anul în curs.
   
În acelaşi timp, şomajul, pe care premierul l-a calificat drept "intolerabil", ar urma să atingă anul viitor nivelul record de 16 la sută, potrivit previziunilor oficiale.
   
Recesiunea a determinat şi o scădere a veniturile din taxe şi impozite, situaţie care nu îi va permite Guvernului să îşi atingă obiectivul de a aduce în acest an deficitul bugetar la 4,5 la sută din PIB.
   
Totuşi, recenta decizie a BCE de a cumpăra datoria ţărilor aflate în dificultate a adus o licărire de speranţă. Aceasta ar putea să îi permită Portugaliei să se refinanţeze începând din septembrie 2013, aşa cum a prevăzut Guvernul.
   
Passos Coelho a dat asigurări însă că ţara sa va continua să respecte angajamentele luate în faţa creditorilor.
   
Dar aceste noi măsuri au provocat critici puternice din partea Partidului Socialist, principala formaţiune a opoziţiei. "PS se opune deoarece aceste (măsuri) depăşesc orice limită a admisibilului", a declarat liderul grupului parlamentar socialist Carlos Zorrinho.

x close