Antena 3 CNN Externe Preşedintele parlamentului britanic va demisiona

Preşedintele parlamentului britanic va demisiona

Preşedintele parlamentului britanic va demisiona
Sursa foto: Michael Martin
20 Mai 2009   •   12:45

Preşedintele camerei inferioare a parlamentului britanic a declarat că va demisiona după ce parlamentari din toate partidele au cerut acest lucru pe fondul scandalurilor ce au măcinat reputaţia legislativului.
Michael Martin a devenit astfel ce mai importantă figură politică care cade victimă a deconturilor făcute de unii parlamentari, ce au mers de la îngrăşăminte până la filme porno. Faptul a provocat furie în regat, lovit puternic de criză, şi se cer chiar alegeri anticipate.
Cu toate acestea, premierul Gordon Brown aprecia că alegerile nu vor rezolva scandalul cheltuielilor şi a cerut un audit independent al plăţilor şi cheltuielilor parlamentarilor, aceasta fiind o premieră în tradiţia de secole a unui for ce se autoreglementa.
Guvernul şi opoziţia au căzut de acord să elimine cele mai grave abuzuri din sistem, declarând că nu vor mai fi cereri pentru mobilă sau bricolaj de exemplu.
"Westminster (parlamentul) nu poate opera ca un club de gentlemen, unde membrii fac regulile şi le implementează între ei," declara Brown într-o conferinţă de presă.
Cu toate acestea, el a precizat că acest scandal nu îl va împiedica să atace cea mai gravă criză cu care se confruntă Marea Britanie de la cel De-al Doilea Război Mondial.
În ce îl priveşte pe Martin, acesta s-a văzut forţat să demisioneze de parlamentarii ce îl vedeau ca un obstacol în cale reformelor. El a anunţat că ?pentru a păstra unitatea? va abandona funcţia de preşedinte începând cu data de 21 iunie.
Ultimul preşedinte al Parlamentului forţat să plece din cauza lipsei de încredere a parlamentarilor a fost John Trevor, în 1695, pentru luare de mită.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Parlamentul britanic Gordon Brown
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close