Antena 3 CNN Externe Prima confruntare față în față între Friedrich Merz și Donald Trump. Cancelarul german merge la Casa Albă

Prima confruntare față în față între Friedrich Merz și Donald Trump. Cancelarul german merge la Casa Albă

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 20:23 31 Mai 2025 Modificat la 20:23 31 Mai 2025
friedrich merz
Noul cancelar german s-a confruntat anterior în mod public cu membri ai administrației Trump, în urma criticilor exprimate față de implicarea acestora în politica internă a Germaniei. Foto: Getty Images

Cancelarul german, Friedrich Merz, va merge săptămâna viitoare la Washington, pentru a se întâlni, pentru prima dată, cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, de la preluarea mandatului în această lună. Discuțiile vor viza războiul din Ucraina, situația din Orientul Mijlociu și politica comercială, scrie Politico.

Întâlnirea dintre cei doi lideri va avea loc joi la Casa Albă și, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului german, Stefan Kornelius, discuțiile vor viza războiul din Ucraina, situația din Orientul Mijlociu și politica comercială.

Conform postului de televiziune n-tv, Merz va ajunge în capitala americană cu o zi înainte de întâlnire. Evenimentul va fi urmat de un prânz oficial și de o conferință de presă. Noul cancelar german s-a confruntat anterior în mod public cu membri ai administrației Trump, în urma criticilor exprimate față de implicarea acestora în politica internă a Germaniei.

Secretarul de stat american Marco Rubio și vicepreședintele JD Vance au criticat dur decizia autorităților germane de a clasifica partidul Alternativa pentru Germania (AfD) drept "organizație extremistă de dreapta dovedită". Printre susținătorii internaționali ai AfD se numără și aliatul lui Trump, Elon Musk.

Ca răspuns, Merz a transmis că oficialii americani ar trebui să se abțină de la implicări.

"În ultimii ani, am evitat în mare măsură să intervenim în campania electorală americană, inclusiv eu personal. Nu am susținut niciun candidat şi vă cer să respectați aceeași abordare", a afirmat cancelarul.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close