Mii de drapele turce şi portrete ale fondatorului statului modern turc, Mustafa Kemal Ataturk, au acoperit piaţa din centrul oraşului. Singurul candidat pentru funcţia de preşedinte, este Abdullah Gul, actual ministru de Externe, care a obţinut însă cu 10 voturi mai puţin decât era necesar pentru confirmarea în primul tur. Preşedintele turc este ales de Parlament, pentru un mandat unic de şapte ani. Gul este membru al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării, aflat la putere şi care îşi are rădăcinile în mişcarea islamistă. În ciuda protestelor, Abdullah Gul a anunţăt că nu se retrage din cursa pentru preşedinţia Turciei.
Ministrul de Externe turc, Abdullah Gul, a declarat că va rămâne candidat la preşedinţie al partidului de guvernământ, în pofida sesizării formulate de opoziţie la Curtea Constituţională şi a presiunilor exercitate de armată. În urmă cu două săptămâni, peste un milion şi jumătatea de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de decizia premierului Erdogan de a candida la preşedinţie.
Antena 3
Ştiri video recomandate