Antena 3 CNN Externe Putin cere creșterea numărului militarilor din armata rusă cu 15%

Putin cere creșterea numărului militarilor din armata rusă cu 15%

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat vineri un decret prin care ordonă creşterea cu 15% a numărului militarilor din cadrul armatei, dispoziţie pe care o motivează prin "sporirea ameninţărilor" legate de conflictul din Ucraina.

Putin cere creșterea numărului militarilor din armata rusă cu 15%
Sursa foto: hepta / DPA Images / Sergey Bobylev
de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Dec 2023   •   22:24

Prin urmare, armata rusă va număra astfel 2,2 milioane de membri, dintre care 1.32 de milioane de militari, conform decretului emis acum. Precedentul decret, datând din august 2022, stabilea efectivele armatei ruse la 2 milioane de persoane, dintre care 1,15 milioane sunt militari. Excluzând personalul civil, această creştere presupune o suplimentare a numărului militarilor cu 169.372.

"Creşterea efectivelor forţelor armate este impusă de o sporire a ameninţărilor împotriva ţării noastre şi care sunt legate de desfăşurarea operaţiunii militare speciale (în Ucraina) şi continuarea extinderii NATO", explică Ministerul rus al Apărării, conform presei franceze citată de AGERPRES

În septembrie 2022, în faţa dificultăţilor pe frontul din Ucraina, Putin a ordonat mobilizarea a circa 300.000 de rezervişti, stârnind nemulţumiri în rândul populaţiei şi determinând zeci de mii de tineri să fugă din Rusia.

Citește și: Volodimir Zelenski: "Ucraina are nevoie de întărirea apărării aeriene pentru a proteja exporturile de cereale"

 Rusia privilegiază recrutările pe bază de voluntariat, promiţându-le solde bune şi avantaje sociale importante celor dispuşi să intre în armată.

×
Subiecte în articol: Putin Armata rusa militari
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close