Antena 3 CNN Externe Războiul din Gaza detonează în Europa: Israelul își retrage ambasadorii, după ce trei state de pe continent au decis să recunoască Palestina

Războiul din Gaza detonează în Europa: Israelul își retrage ambasadorii, după ce trei state de pe continent au decis să recunoască Palestina

Statul Israel a decis să își recheme imediat ambasadorii din două țări de pe continentul european.

Războiul din Gaza detonează în Europa: Israelul își retrage ambasadorii, după ce trei state de pe continent au decis să recunoască Palestina
Sursa foto: hepta / Abaca Press / DPA Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Mai 2024   •   13:38

Este vorba despre Irlanda și Norvegia, care au anunțat că intenționează să recunoască în mod oficial un stat palestinian.

Spania va recunoaște, la rândul său, un stat palestinian, după ce guvernul de la Madrid și-a anunțat această intenție mai devreme în cursul anului.

Irlanda și Spania sunt membre ale Uniunii Europene.

Norvegia nu este membru UE, dar face parte din Spațiul Economic European.

Prim-miniștrii statelor care recunosc Palestina: "Rezolvarea problemei palestiniene trebuie să preceadă pacea. Decizia nu este împotriva evreilor"

"Astăzi, Irlanda, Norvegia și Spania anunță că recunosc statul Palestina. Fiecare dintre noi va întreprinde acum toate măsurile naționale necesare pentru a pune în aplicare această decizie", a declarat, miercuri, premierul irlandez Simon Harris într-o conferință de presă la Dublin.

Recunoașterea va intra în vigoare în toate cele trei țări la data de 28 mai, a precizat ministrul irlandez de Externe, Micheal Martin.

Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store, a afirmat că războiul din Gaza "a arătat clar că obținerea păcii și a stabilității trebuie să fie precedată de rezolvarea problemei palestiniene".

"În mijlocul unui război cu zeci de mii de morți și răniți, trebuie să menținem vie singura alternativă care oferă o soluție politică atât pentru israelieni, cât și pentru palestinieni: două state, care să trăiască unul lângă altul, în pace și securitate", a adăugat el.

La rândul său, prim-ministrul spaniol a afirmat: "Vom recunoaște statul palestinian în beneficiul păcii, consecvenței și justiției. Această recunoaștere nu este împotriva poporului israelian și, cu siguranță, nu este împotriva evreilor. Nu este în favoarea Hamas. Este în favoarea coexistenței."

Mișcarea celor trei state va impulsiona cauza palestiniană la nivel mondial însă va tensiona, în același timp, relațiile cu statul evreu.

Ministrul israelian de Externe: "Hamas este recompensat după masacrul evreilor"

Israel Katz, ministrul de Externe de la Ierusalim, a declarat că ordonă rechemarea imediată a ambasadorilor în Irlanda și Norvegia, în urma hotărârii acestor țări de a recunoaște un stat palestinian. 

El i-a acuzat pe liderii statelor respective că, prin decizia anunțată miercuri, subminează dreptul Israelului la autoapărare și eforturile de eliberare a celor 128 de ostatici deținuți de Hamas în Gaza.

"Israelul nu va rămâne tăcut. Suntem hotărâți să ne atingem obiectivele: restabilirea securității pentru cetățenii noștri, eradicarea Hamas și aducerea ostaticilor acasă. Decizia distorsionată (a statelor care recunosc Palestina, n.r.) este o nedreptate față de memoria victimelor de la 7 octombrie și dă apă la moară Hamas și Iranului, îndepărtând perspectivele de pace (...)

După ce organizația teroristă Hamas a comis cel mai mare masacru al evreilor de la Holocaust încoace, după ce a comis cele mai oribile crime sexuale pe care le-a văzut lumea, aceste țări au ales să acorde Hamas o recompensă și să recunoască un stat palestinian", a spus șeful diplomației statului evreu într-o postare pe rețeaua X.

Postarea ministrului israelian menționează doar Irlanda și Norvegia.

Presa internațională și cea din Israel au scris ulterior că statul evreu i-a rechemat pe ambasadorii din Irlanda, Norvegia și Spania.

Șeful diplomației israeliene îi convoacă pe ambasadorii irlandez, spaniol și novergian să urmărească un film cu răpiri executate de Hamas

Mai târziu în cursul zilei de miercuri, Katz a revenit cu o altă postare în care a menționat că ambasadorii Irlandei, Spaniei și Norvegiei în Israel vor fi puși să urmărească un film care documentează răpirea unor femei din armata israeliană de către Hamas.

"Am emis o mustrare severă pentru ambasadorii Spaniei, Irlandei și Norvegiei în Israel, ca urmare a deciziei guvernelor lor de a-i recompensa pe teroriștii Hamas care ne-au răpit fiicele și ne-au ars bebelușii.

În timpul convocării, pentru a sublinia decizia greșită pe care au luat-o guvernele lor, ambasadorii vor viziona un videoclip cu răpirea brutală și crudă a fiicelor noastre de către teroriștii Hamas", a precizat ministrul de Externe israelian.

Foto: prim-miniștrii Irlandei, Spaniei și Norvegiei au anunțat că țările lor vor recunoaște la 28 mai existența unui stat palestinian

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Cine e Babasha, manelistul care a împărțit țara în două
x close