Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 123 | Vladimir Putin părăsește Rusia pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina | G7, sancțiunea care lovește în "inima" mașinăriei de război a Rusiei

Război în Ucraina, ziua 123 | Vladimir Putin părăsește Rusia pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina | G7, sancțiunea care lovește în "inima" mașinăriei de război a Rusiei

Redacția Antena 3 CNN
8 minute de citit Publicat la 23:00 26 Iun 2022 Modificat la 08:40 27 Iun 2022
razboi ucraina harkov
Război în Ucraina, ziua 123 | Ruşii au atacat un centru de cercetare nucleară din Harkov Sursa foto: Hepta

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Putin va face primele vizite externe de la începutul războiului în Ucraina
  • Rușii au atacat Kievul cu rachete în ziua în care a început summit-ul G7
  • Armata lui Putin a cucerit orașul Severodonețk. Ruşii au pătruns în orașul Lîsîceansk. unde duc lupte de stradă
  •  Rusia va trimite rachete capabile să fie dotate cu focoase nucleare în Belarus în următoarele câteva luni, a declarat sâmbătă președintele rus Vladimir Putin, care l-a primit pe liderul belarus Alexandr Lukașenko
  • Uniunea Europeană a anunțat un nou ajutor în valoare de 9 miliarde de euro pentru Ucraina
  • Primarul din Severodonețk a declarat că forțele rusești au ocupat în totalitate orașul strategic de pe linia frontului din estul Ucrainei
  • Peste 34.700 de soldați ruși au fost uciși de la începutul războiului din Ucraina, în urmă cu 122 de zile, susține Ucraina
  • Un atac rusesc asupra bazei militare Iavoriv din vestul Ucrainei a rănit patru persoane

Update 26 iunie, ora 21:30 Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat -duminică - că preşedintele rus Vladimir Putin a eşuat în ceea ce priveşte obiectivul său strategic în Ucraina, în pofida progreselor recente ale armatei ruse în Donbas, estul ţării, potrivit EFE.

Update 26 iunie, ora 19:30 Liderii statelor membre G7 s-au amuzat duminică, ironizând pe seama imaginii virile afişate în mod voluntar de preşedintele rus Vladimir Putin, întrebându-se dacă pot să-şi scoată sacoul - sau chiar mai mult - în deschiderea summitului G7 în Germania, relatează AFP.

Update 26 iunie, ora 18:43 Liderii țărilor G7 - grupul celor şapte cele mai industrializate ţări din lume - au anunțat, duminică, extinderea sancțiunilor împotriva Moscovei și au lansat un apel la unitate.

"G7 va anunța că vom interzice importurile de aur rusesc, o sursă de export majoră pentru Rusia, ceea ce o va priva de miliarde de dolari", a indicat președintele american Joe Biden.

Marea Britanie a făcut un anunț similar.

"Aceste măsuri îi vor lovi direct pe oligarhii ruși și vor lovi în inima maşinii de război a lui Putin", a asigurat premierul britanic Boris Johnson.

BBC notează, în context, că Rusia a exportat aur în valoare de aproape 15 miliarde de euro în 2021, potrivit Downing Street.

Franța este favorabilă acestei măsuri, a anunțat Palatul Elysee, dar a cerut "o coordonare" a G7 în prealabil.

În așteptarea unei decizii colective la finalul reuniunii marți, Washingtonul, Londra, Ottawa şi Tokyo au şi anunțat deja un embargo asupra aurului nou extras în Rusia, fără a-l viza pe cel deja vândut.

Update 26 iunie, ora 18:00 Bridget Brink, ambasadorul SUA în Ucraina, se declară „consternată” de atacurile cu rachete rusești asupra unei clădiri rezidențiale și a unei grădinițe din centrul Kievului.

Update 26 iunie, ora 17:52 Președintele rus Vladimir Putin va efectua primele vizite în străinătate, de la invazia rusă declanșată pe 24 februarie în Ucraina.

Potrivit presei ruse, citate de Reuters, Putin va vizita Tadjikistanul și Turkmenistanul.

El ar urma să se întâlnească apoi la Moscova în data de 30 iunie cu președintele Indoneziei, Joko Widodo, a cărui țară deține președinția rotativă a G20, organizație ce reunește statele dezvoltate și marile economii emergente.

În capitala Tadjikistanului, Dușanbe, liderul rus se va întâlni cu președintele Imomali Rakhmon, un aliat apropiat al Moscovei și cel mai longeviv conducător al unui stat ex-sovietic.

La Așgabat, capitala turkmenă, Putin va participa la un summit al națiunilor din regiunea Mării Caspice.

La acest eveniment vor lua parte liderii din Azerbaidjan, Kazahstan, Iran și Turkmenistan.

Ultima călătorie cunoscută a lui Putin în afara Rusiei a fost o vizită la Beijing, la începutul lunii februarie.

Update 26 iunie, ora 16:51 Premierul britanic Boris Johnson i-a adresat, duminică, un avertisment liderului francez, Emmanuel Macron, care s-a remarcat în timpul lunilor de război în Ucraina prin mai multe conversații telefonice de durată cu Vladimir Putin, precum și prin îngrijorarea, exprimată public, cu privire la riscurile unei "umiliri" a Rusiei.

Potrivit informațiilor transmise de biroul premierului, Johnson l-a avertizat pe Macron asupra "tentativei de a se recurge, acum, la o soluție negociată în Ucraina".

"Premierul a subliniat că orice tentativă de a reglementa conflictul acum nu ar face decât să provoace o instabilitate de durată şi să-i dea lui Putin dreptul de a manipula țările suverane și piețele internaționale la nesfârșit", se spune în comunicarea transmisă de la biroul prim-ministrului britanic. 

Johnson și Macron s-au întâlnit la Elmau, în Germania, în marja summitului G7.

Update 26 iunie, ora 16:04 Ministerul rus al Apărării a anunțat, pe canalul său Telegram, că ministrul Serghei Șoigu a vizitat trupe implicate în campania militară din Ucraina.

Materialul video, distribuit de agenția RIA NOVOSTI și care nu conține sunet, îl arată pe Șoigu coborând dintr-un elicopter, într-o locație nespecificată.

El se întâlnește cu ofițeri în interiorul unei clădiri ce pare a fi un centru de comandă.

Ministrul rus este, de asemenea, înfățișat în timp ce conferă medalii mai multor soldați, inclusiv medalia "Steaua de Aur" a eroilor Federației Ruse și Ordinul pentru Curaj.

CNN remarcă faptul că locația vizitei ministrului rus rămâne nedezvăluită și nu este clar dacă se află sau nu în interiorul Ucrainei.

Update 26 iunie, ora 15:23 Președintele american Joe Biden a reacționat, duminică, la valul de bombardamente rusești care au ucis cel puțin o persoană în Kiev.

"Este încă o barbarie a lor", a spus el, referindu-se la ruși.

Biden participă, de duminică până marți la summitul G7, grupul celor mai dezvoltate state, eveniment care are loc la Elmau, în sud-estul Germaniei.

Liderul de la Washington s-a întâlnit în cursul zilei cu cancelarul german Olaf Scholz, pe care l-a lăudat pentru deciziile luate în urma invaziei ruse în Ucraina, în contextul în care armamentul greu promis de Berlin a început să intre în dotarea trupelor Kievului.

Update 26 iunie, ora 15:15 - Ultimele atacuri cu rachete ale Rusiei asupra Kievului arată că sancțiunile internaționale ar trebui să fie mai agresive și să includă un embargo al UE asupra gazului rusesc, a declarat duminică șeful de cabinet al președintelui ucrainean.

Mai devreme, şeful diplomaţiei ucrainene ceruse arme.

"Summitul G7 ar trebui să răspundă la atacurile rusești asupra Kievului", a declarat Andri Yermak, șeful biroului președintelui, conform Reuters.

Război în Ucraina. Transmisiune exclusivă la Antena 3 de la blocul lovit de rachetă

Update 26 iunie, ora 14:15 - Explozii au fost auzite duminică și în Cerkasî, un oraș din Ucraina în mare parte neatins de bombardamente până acum. În ce privește atacul cu rachete asupra Kievului, cel puțin o persoană a murit, iar 4 au ajuns la spital. Rușii au lovit și o grădiniță.

Explozii au fost auzite în orașul central ucrainean Cerkasî, a declarat guvernatorul regional Oleksandr Skichko pe aplicația Telegram.

Cerkasî a fost în mare parte neatinsă de bombardamente de când Rusia a invadat Ucraina în februarie.

Update 26 iunie, ora 11:35 Vladimir Soloviov, considerat propagandistul TV favorit al liderului de la Kremlin, a reacționat virulent, după mai multe poziții exprimate public de Guvernul de la Berlin în favoarea Ucrainei.

În emisiunea sa de pe canalul Rusia 1, Soloviov l-a atacat direct pe cancelarul german Olaf Scholz.

"Olaf Scholz este foarte dur în ultima vreme. A declarat că va ajuta Ucraina cu bani și armament, până când Putin realizează că a făcut o greșeală majoră.

Scholz, ascultă aici: nu Putin a făcut o greșeală fatală, ci Gorbaciov, când a permis celor două Germanii să se reunească. Aceea a fost o greșeală. Tovarășul Stalin a greșit atunci când a decis să permită existența Germaniei.

Tu, molie, îndrăznești să spui ceva despre Rusia? 

De ce să aprovizionăm Germania cu gaz, din moment ce germanii au început să trimită artilerie grea în Ucraina?

De ce permitem existența industriei care ne omoară soldații?

Să ardă, cu toții, în focurile iadului!", a spus Soloviov.

Update 26 iunie, ora 10:00 Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a fost în Ucraina într-o vizită neanunțată anterior și a inspectat trupele

El a cerut responsabililor militari rapoarte detaliate despre mersul operațiunilor.

"La posturile de comandă ale unităților ruse, generalul de armată Serghei Șoigu a primit raportul de la comandanți, cu privire la situația și acțiunile actuale ale forțelor armate ruse în principalele zone operaționale", se arată într-un comunicat al ministerului rus al Apărării.

Aparent, este prima vizită a lui Șoigu pe front, de la începerea invaziei ruse.

Vizita înaltului oficial de la Moscova vine pe fondul informațiilor distribuite de Ministerul britanic al Apărării, conform căruia au avut loc schimbări majore la vârful armatei ruse.

Este vorba despre înlăturarea comandantului forțelor aeriene, general-colonel Andrei Serdiukov, și a comandantului grupului Sud al armatei, general Alexander Dvornikov.

Update 26 iunie, ora 09:00 Ruşii au atacat zone rezidenţiale din Kiev, chiar în timpul reuniunii G7 din Germania.

Cel puțin o persoană a fost ucisă după ce una dintre rachetele lansate de trupele ruse a lovit un bloc de locuințe.

Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență a precizat într-un comunicat că o clădire a luat foc, iar trei etaje superioare au fost parțial distruse. 

Salvatorii continuă să lucreze la fața locului și există informații că sunt civili prinși sub dărâmăturile clădirii de 9 etaje.

Unul dintre rezidenți a confirmat că este vorba de aceeași clădire care fusese atacată la sfârșitul lunii aprilie.

În urma atacului de atunci a fost ucisă jurnalista postului Europa Liberă, Vira Hirici, și au fost rănite alte 10 persoane.

Kievul nu a mai fost bombardat de aproape trei săptămâni.

Reluarea bombardamentelor ar putea avea legătură cu faptul că, începând de astăzi, mai multe evenimente sunt programate pe continentul european, între care summit-urile G7 (în Germania) și NATO (la Madrid).

Update 26 iunie, ora 08:00 Mai mulți generali, inclusiv comandantul forțelor ruse care luptă în Ucraina, Alexander Dvornikov, au fost înlocuiți din funcție.

Informația vine de la ministerul britanic al Apărării, care analizează permanent situația de pe frontul invaziei ruse.

Între cei schimbați de la comandă s-ar afla și comandantul Forțelor Aeropurtate, general-colonelul Andrei Serdiukov.

Informațiile de la Londra vin după săptămâni de zvonuri privind nemulțumirea lui Putin față de performanțele forțelor ruse în Donbas.

Ministerul rus al Apărării nu a făcut niciun comentariu legat de schimbarea liderilor militari.

Numit în aprilie la comanda forțelor care luptă în Ucraina, generalul Dvornikov (foto), în vârstă de 60 de ani, nu a mai fost văzut în public de mai bine de o lună.

Update 26 iunie, ora 00:00 Zeci de rachete rusești lansate din nordul Mării Negre au lovit vestul și nordul Ucrainei.

Între țintele aparent vizate se află și un centru de cercetare nucleară.

"Probabilitatea unor noi daune care pot afecta în mod direct starea de siguranță nucleară rămâne ridicată.

Clădirea se află în orașul Harkov, care a suferit bombardamente grele în primele luni ale războiului", a anunțat Inspectoratul de Stat pentru Reglementare Nucleară.

Război în Ucraina, 25 iunie Forțele ruse au intrat în Lisichansk, ultima redută ucraineană din Lugansk | Rusia atacă toată Ucraina, cu rachete lansate inclusiv din Belarus

Război în Ucraina, 24 iunie | Lavrov acuză NATO și UE că pregătesc ceva Rusiei | Ultimele forțe ucrainene din Severodonețk au primit ordin să se retragă

Război în Ucraina, 23 iunie | Consiliul UE a dat ”undă verde” statutului de candidat la aderare pentru Ucraina

Război în Ucraina, 22 iunie | Primar: Cel puțin 22.000 de oameni au murit în Mariupol de la începutul invaziei

Război în Ucraina, 21 iunie | Rușii atacă fără încetare pe frontul de est. Lupte grele în Donbas

 

×
Etichete: Război Ucraina
x close