Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 118 | Rușii atacă fără încetare pe frontul de est. Lupte grele în Donbas

Război în Ucraina, ziua 118 | Rușii atacă fără încetare pe frontul de est. Lupte grele în Donbas

Război în Ucraina, ziua 118. Rușii au reluat atacurile cu rachete în Odesa şi Severodoneţk. Vladimir Putin a cerut cucerirea provinciei Lugansk în cel mult o săptămână. SUA confirmă decesul unui al doilea combatant american în Ucraina.

Război în Ucraina, ziua 118 | Rușii atacă fără încetare pe frontul de est. Lupte grele în Donbas
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    21 Iun 2022   •   20:55

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Armata ucraineană anunță că a lansat "lovituri direcționate" asupra Insulei Șerpilor
  • Averea lui Vladimir Putin, determinată de jurnaliști de investigații pe baza unei scurgeri de informații
  • Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a efectuat o călătorie-surpriză în Ucraina
  • SUA confirmă moartea unui al doilea luptător american în Ucraina
  • Secretarul General ONU, apel la dezarmare nucleară totală
  • Secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse avertizează populația Lituaniei cu consecințe grave, după blocada instituită asupra regiunii Kaliningrad
  • Kremlinul spune că nu va mișca un deget pentru americanii capturați de separatiștii din Donbas
  • Rușii distrug școli în Avdiivka
  • Severodoneţk riscă aceeași soartă cu Mariupol Primarul orașului şi șeful administrației regionale a declarat că trupele rusești rad totul în cale, precum în orașul-port la Marea Azov
  • Rușii se pregătesc să reia ofensiva asupra orașului Harkov, anunță președintele ucrainean Volodimir Zelenski
  • Ursula von der Leyen este încrezătoare în șansele Ucrainei de a primi statutul de stat-candidat la aderare

Update 21 iunie, ora 23:00 - Cel puțin 5 civili au fost uciși în urma bombardamentelor rusești asupra regiunii Harkov, a anunțat șeful Departamentului de Investigații al Poliției Naționale din Harkov, citat de CNN.

Potrivit oficialului ucrainean, rușii au vizat zone rezidențiale și industriale din întreg orașul.

Update 21 iunie, ora 21:15 - Trupele ruse au capturat mai multe aşezări lângă oraşele asediate Severodoneţk şi Lisiceansk din regiunea Lugansk, au anunţat marţi guvernatorul acesteia şi Statul Major al armatei ucrainene, relatează Reuters.

Guvernatorul Luganskului, Serghei Gaidai, a confirmat relatări anterioare conform cărora satul Tocivka, situat la sud de Severodoneţk, a căzut sub controlul trupelor ruse.

Update 21 iunie, ora 20:50 - O delegaţie militară turcă se va deplasa în această săptămână în Rusia pentru a discuta detaliile unui posibil coridor maritim sigur în Marea Neagră pentru exportul de cereale ucrainene, au afirmat surse din cadrul preşedinţiei turce, transmite Reuters.

Agenţia rusă TASS a confirmat planurile de discuţii, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Update 21 iunie, ora 19:19 Procurorul General al Statelor Unite, Merrick Garland, a anunțat crearea unui echipe pentru tragerea la răspundere a celor vinovați de crime de război.

Anunțul privind crearea acestei structuri (War Crimes Accountability team) a fost făcut marți, în timpul vizitei pe care oficialul american de rang înalt a efectuat-o neanunțat în teritoriul ucrainean.

Echipa însărcinată să-i identifice și să-i urmărească penal pe cei care au comis crime de război în Ucraina va fi condusă de Eli Rosenbaum (foto, dreapta).

Acest jurist de 67 de ani a fost Directorul Biroului de Operațiuni Speciale din Departamentul american al Justiției, fiind însărcinat cu identificarea, de-naturalizarea și deportarea criminalilor de război naziști din SUA în perioada 1994 - 2010.

Bilanțul biroului său include peste 100 de cazuri în care cei depistați și acuzați și-au pierdut cetățenia americană sau au fost deportați.

În noua sa misiune din Ucraina, Rosenbaum va fi ajutat de experți în investigarea abuzurilor împotriva drepturilor omului și a crimelor de război.

Update 21 iunie, ora 18:42 Armata ucraineană a comunicat, marți, că a lansat câteva lovituri aeriene pe insulă.

Comandamentul Operațional Sud a precizat că a folosit "lovituri direcționate", prin utilizarea diverselor mijloace militare.

Potrivit sursei citate, operațiunea militară este încă în desfășurare și necesită o "tăcere informațională" până la finalul misiunii, notează CNN

Insula Șerpilor a fost scena uneia dintre primele lupte, în urma invaziei declanșate de Rusia în Ucraina.

Această stâncă de 17 hectare aflată la aproximativ 45 de kilometri de țărmurile Ucrainei și României are o mare importanță strategică pentru ambele părți în conflict.

După ce rușii au capturat Insula Șerpilor, ei au început o amplă operațiune de fortificare a acestui obiectiv, dezvăluită de imaginile captate din satelit.

Soldații Moscovei au săpat tranșee și au întărit pozițiile de apărare a coastei, deplasând pe insulă vehicule, instalații radar, depozite de combustibil și mijloace militare de camuflaj.

Fotografiile arată că încă mai este vizibil în partea de vest a insulei locul în care un elicopter rusesc s-a prăbușit după ce a fost lovit de ucraineni la începutul lunii mai cu o dronă Bayraktar, în timp ce debarca trupe.

Ostilitățile în Marea Neagră s-au intensificat în ultimele zile, după ce rușii au replicat unui aparent atac ucrainean asupra unor platforme de foraj cu un atac cu rachete asupra orașului Odesa.

Update 21 iunie, ora 18:10 Informații scurse de pe serverele unei companii de telecomunicații din Rusia şi analizate de zeci de jurnaliști de investigații în decursul unui an au permis determinarea averii la dispoziția președintelui rus Vladimir Putin.

Bunurile și lichiditățile sunt bine ascunse de ochii lumii și sunt gestionate de mai multe persoane care acționează ca şi cum ar face parte dintr-o cooperativă.

Potrivit declarației sale oficiale, Vladimir Putin este aproape sărac.

Averea sa declarată se rezumă la bunuri modeste, precum un apartament mic în Sankt Petersburg, două mașini din secolul trecut, o remorcă și un garaj.
În realitate însă, liderul de la Kremlin ar deține mai multe case de vacanță, iahturi, podgorii și sume de bani care totalizează 4.5 miliarde de dolari, aflându-se la dispoziția sa la orice oră.

Bunurile şi lichiditățile au două puncte în comun: aparțin sau au aparținut unor persoane, companii și organizații caritabile și apar în e-mailuri care au același nume de domeniu: LLCInvest.ru, transmite Antena 3.

Update 21 iunie, ora 17:38 Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a făcut o călătorie neanunțată în Ucraina.

Potrivit CNN, Graland s-a întâlnit, marți, cu procurorul general ucrainean Irina Venediktova.

Departamentului de Justiție al SUA a precizat că pe agenda discuțiilor celor doi oficial se află "eforturile Statelor Unite și ale altor țări de a ajuta Ucraina să identifice, să rețină și să judece acele persoane implicate în crime de război" comise pe teritoriul ucrainean.

Garland este ultimul dintr-o serie de oficiali de rang înalt din SUA care au călătorit în Ucraina.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, și secretarul american al apărării, Lloyd Austin, s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev în aprilie.

O delegație a Congresului condusă de liderul minorității republicane din Senat, Mitch McConnell, a călătorit în capitala ucraineană câteva săptămâni mai târziu.

Update 21 iunie, ora 17:01 Departamentul de Stat al SUA a confirmat, marți, moartea unui al doilea cetățean american în Ucraina.

Este vorba despre Stephen Zabielski, în vârstă de 52 de ani.

Potrivit necrologului publicat pe 1 iunie în ziarul local "The Recorder" din statul american New York, Zabielski (foto următoare) a murit duminică, 15 mai 2022, în timpul luptelor din localitatea ucraineană Dorojniank.

Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, lasă în urmă o soție și cinci copii vitregi.

În aprilie, a fost confirmată moartea lui Willy Cancel, un veteran al Marinei militare americane, ucis în timp ce lupta alături de forțele ucrainene.

Update 21 iunie, ora 16:09 Secretarul general al ONU a făcut apel la dezarmare nucleară, în deschiderea unei conferințe la care participă peste 80 de state.

"Să eliminăm aceste arme înainte să ne elimine ele pe noi", a îndemnat Antonio Guterres în mesajul adresat evenimentului care se desfășoară la Viena pe parcursul a trei zile.

Liderii reuniți la conferință susțin dezarmarea nucleară totală a planetei.

Arsenalul nuclear global este format în prezent din aproximativ 13.000 de arme nucleare, cele mai multe aparținând Rusiei și Stalelor Unite ale Americii.

Update 21 iunie, ora 15:09 Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a avertizat Lituania cu "consecințe grave" și a precizat că Moscova va răspunde "cu certitudine acestor acțiuni ostile", după ce autoritățile de la Vilnius au instituit o interdicție asupra tranzitului feroviar de mărfuri între Rusia și Kaliningrad.

Regiunea Kaliningrad, care găzduiește și cartierul general al Flotei ruse la Marea Baltică, nu este legată direct de Rusia continentală și se bazează pe legăturile feroviare care trec prin Lituania. 

Kaliningrad a revenit Rusiei după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, teritoriul aparținând anterior Germaniei.

În timpul vizitei efectuate marți, Nikokai Patrușev a susținut că 'blocada' autorităților lituaniene a fost "instigată de Occident", cu încălcarea dreptului internațional.

Fără a detalia "măsurile corespunzătoare" pe care Rusia urmează să le ia în viitor, ca reacție la deciziile autorităților lituaniene, Patrușev a declarat: "Consecințele vor avea un impact negativ serios asupra populației din Lituania".

Blocada produselor supuse sancțiunilor europene este în vigoare de la finele săptămânii trecute.

Update 21 iunie, ora 14 Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a venit cu precizări în cazul celor doi cetățeni americani, capturați de separatiștii susținuți de Moscova în Donețk.

Alexander John-Robert Drueke, de 39 de ani, din Tuscaloosa, Alabama, și Andy Tai Ngoc Huynh, de 27 de ani, din Hartselle, Alabama, au fost luați prizonieri săptămâna trecută, potrivit presei ruse.

Peskov a spus că în cazul celor doi cetățeni americani Convenția de la Geneva nu se aplică.

Convenția  stabilește modul în care soldații și civilii sunt tratați în timp de război.

Oficialul de la Kremlin a estimat că pedeapsa cu moartea în cazul celor doi americani nu poate fi exclusă, dar că decizia aparține instanței din teritoriul separatist.

Update 21 iunie, ora 13 Trupele ruse care încearcă să preia controlul total în Donbas au distrus școala nr. 6 din Avdiivka, anunță Pavlo Kirilenko, șeful administrației militare regionale ucrainene.

Potrivit acestuia, este a treia școală distrusă de ruși în oraș.

Nexta_tva a difuzat imagini cu imobilul cuprins de un incendiu uriaș.

Update 21 iunie, ora 12 Vladimir și Viktoria vor rămâne toată viața marcați de ororile din Mariupol.

Cei doi tineri soți și-au pierdut copilul nenăscut după bombardamentul maternității din oraș iar bărbatul a rămas fără un picior în urma unui atac aerian.

Acum, cei doi au ajuns să locuiască în Rusia, la Sankt Petersburg, după ce au fost ajutați de o rețea de voluntari condusă de Grigorii Mihnov-Vaitenko, arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe Apostolice din Sankt Petersburg.

Update 21 iunie, ora 11:00 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că vrea mai multe puncte de frontieră cu ţările vecine, implicit cu România.  Zelenski a vorbit la summitul de la Riga şi despre reconstrucţia Ucrainei.

Cere ajutorul Occidentului, ca ţara să revină la normal cât mai repede, după ce războiul se va încheia. Însă problema presantă a momentului este criza alimentară.

Update 21 iunie, ora 10:00 Prin punctele de frontieră au intrat luni în România 96.895 de persoane, dintre care 10.732 de cetăţeni ucraineni, în creștere cu 16,2% faţă de ziua precedentă, anunță Poliția de Frontieră.

Update 21 iunie, ora 09:00 Ruşii au bombardat o scoală de lângă Mariupol, oraș situat în sud-estul Ucrainei.

Update 21 iunie, ora 07:00 Ucraina a recunoscut dificultățile întâmpinate în luptele din estul țării, în timp ce forțele ruse au capturat teritorii și au intensificat presiunea asupra a două orașe cheie, înainte de summitul UE din această săptămână, care se așteaptă să accepte oferta Kievului de a adera la blocul comunitar.

Update 21 iunie, ora 06:30 Un depozit de alimente din portul Odesa de la Marea Neagră a fost distrus într-un atac cu rachete rusești, dar niciun civil nu a fost ucis, a anunțat armata ucraineană.

O rachetă Oniks de înaltă precizie a sistemului de rachete de coastă Bastion a lovit aerodromul Artsyz din regiunea Odesa. În urma loviturii, instalația de control a unei drone Bayraktar TB2 și două drone aflate la sol au fost distruse.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Potrivit Comandamentului operațional "Sud" al armatei ucrainene, în decurs de trei ore, invadatorii au lansat 14 lovituri cu rachete asupra orașului și regiunii. 

Exploziile au zguduit Odesa după ce Serghei Aksenov, responsabilul instalat de Rusia în regiunea Crimeea, anexată de Moscova în 2014, a susținut într-o postare pe Telegram că forțele Kievului ar fi atacat platformele de foraj aflate în Marea Neagră, în largul coastei sudice a Ucrainei.

Update 21 iunie, ora 06:00 Blocarea porturilor ucrainene de către Rusia este o crimă de război, spune Înaltul reprezentant pentru Politică Externă şi Securitate al Uniunii Europene. Josep Borrell a cerut Moscovei să pună capăt blocadei deoarece există riscul de foamete în lume și, mai ales, în Africa, din cauza creșterii prețurilor la alimente, în paralel cu o criză a aprovizionării cu energie.

Război în Ucraina, 20 iunie | Primarul din Severodoneţk: Ruşii pun în aplicare strategia Mariupol, cu distrugere totală

Război în Ucraina, 19 iunie | Comandantul armatei britanice se pregătește de războiul cu Rusia | Militarii ruși dezertează pe capete

Război în Ucraina, 18 iunie | Ucrainenii spun că rușii țintesc instalațiile care transportă gaze | Rusia recunoaște că vrea să șteargă granițele Ucrainei

Război în Ucraina, 17 iunie | Putin a dezvăluit unde se va opri în războiul din Ucraina

Război în Ucraina, 16 iunie | Iohannis: ”Ne aflăm într-un punct de cotitură în istoria Europei”

×
Subiecte în articol: Război Ucraina
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close