Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a avertizat Lituania cu "consecințe grave" și a precizat că Moscova va răspunde "cu certitudine acestor acțiuni ostile".
Regiunea Kaliningrad, care găzduiește și cartierul general al Flotei ruse la Marea Baltică, nu este legată direct de Rusia continentală și se bazează pe legăturile feroviare care trec prin Lituania.
Kaliningrad a revenit Rusiei după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, teritoriul aparținând anterior Germaniei.
Nikolai Patrușev: "Blocada a fost instigată de Occident"
În timpul vizitei efectuate marți, Nikokai Patrușev (foto) a susținut că 'blocada' autorităților lituaniene asupra liniilor de aprovizionare dintre Rusia și Kaliningrad a fost "instigată de Occident", cu încălcarea dreptului internațional.
Fără a detalia "măsurile corespunzătoare" pe care Rusia urmează să le ia în viitor, ca reacție la deciziile autorităților lituaniene, Patrușev a declarat: "Consecințele vor avea un impact negativ serios asupra populației din Lituania".
Autoritățile de la Vilnius spun, la rândul lor, că nu fac decât să respecte sancțiunile dispuse de Uniunea Europeană la adresa Rusiei, în urma invaziei din Ucraina.
Mai devreme în cursul zilei de marți, ambasadorul Uniunii Europene la Moscova a fost convocat la Ministerul rus de Externe, ca urmare a interdicției de tranzit feroviar între Rusia și Kaliningrad.
Ministru lituanian: "Nu facem decât să ne conformăm sancțiunilor"
"Sancțiunile europene au intrat în vigoare din 17 iunie. (Măsura) a fost dispusă în consultare cu Comisia Europeană și sub îndrumările Comisiei Europene. Lituania, singură, nu face nimic", a susținut Gabrielius Landsbergis, ministrul lituanian de Externe, după ce guvernul de la Vilnius a anunțat că mărfurile de pe lista de sancțiuni nu mai pot circula dinspre Rusia spre Kaliningrad.
Lista produselor supuse sancțiunilor include cărbune, metale, materiale de construcție, precum și tehnologii avansate.
Guvernatorul regiunii ruse, Anton Alihanov, spune că embargoul se extinde asupra aproximativ 50% din articolele pe care Kaliningrad le importă din Rusia.
Lituania, stat membru NATO, este protejată prin Tratatul alianței militare în cazul unei agresiuni a Rusiei.