Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat luni că președintele american Donald Trump este tot mai nemulțumit atât de liderul ucrainean Volodimir Zelenski, cât și de președintele rus Vladimir Putin, și își dorește să vadă o încetare permanentă a a focului, după ce Putin a anunțat oprirea focului în Ucraina de pe 8 mai până pe 11 mai.
"El îşi doreşte să vadă o încetare permanentă a focului. Din câte am înţeles, Vladimir Putin a oferit în această dimineaţă o încetare temporară a focului. Preşedintele a spus clar că doreşte o încetare permanentă a focului mai întâi, pentru a opri măcelul şi vărsarea de sânge. În timp ce rămâne optimist cu privire la posibilitatea unei înţelegeri, este şi realist. Ambii lideri trebuie să se aşeze la masă pentru a negocia o soluţie", a declarat Karoline Leavitt în timpul unui briefing de presă la Casa Albă.
"Cred, într-adevăr, că întâlnirea preşedintelui cu preşedintele Zelenski arată că investeşte mult timp şi efort în asta pentru că îşi doreşte să fie un preşedinte împăciuitor," a mai spus Leavitt.
Vladimir Putin a decis încetarea focului în Ucraina de pe 8 mai până pe 11 mai, cu ocazia Zilei Victoriei, se arată într-un comunicat al Kremlinului. Armata Rusiei va înceta operațiunile militare ”din motive umanitare”.