Antena 3 CNN Externe Record de temperatură! +27 grade Celsius pe coasta estică a insulei italiene Sardinia

Record de temperatură! +27 grade Celsius pe coasta estică a insulei italiene Sardinia

<1 minut de citit Publicat la 19:15 03 Feb 2020 Modificat la 19:15 03 Feb 2020
o_1e060pmumsec1aioge1qvt134ob.jpg
foto: Pixabay.com

Această temperatură a fost înregistrată la ora prânzului (11:00 GMT) la Capo Bellavista, potrivit site-ului meteorologic francez Meteociel.fr.

Potrivit agenţiei italiene de presă ANSA, precedentul record de temperatură pentru luna februarie în Sardinia era de 26 de grade Celsius.

"Temperaturile de azi sunt mult peste valoarea medie aferentă acestei perioade, în februarie ele se situează în mod normal între 13 şi 15 grade Celsius", au precizat pentru ANSA reprezentanţii serviciului naţional de meteorologie din cadrul forţelor aeriene italiene.

Potrivit aceleiaşi surse, o temperatură de 25 de grade Celsius a fost înregistrată şi la Tortoli, un oraş situat în interiorul insulei Sardinia, la o distanţă de aproximativ 6 kilometri faţă de Capo Bellavista.

Meteorologii prevăd însă o înrăutăţire a vremii în Sardinia începând de marţi, când valorile maxime de temperatură vor fi cuprinse între 15 şi 18 grade Celsius, iar vânturi puternice vor sufla dinspre nord-vest.

×
Etichete: Sardinia
Parteneri
x close