Antena 3 CNN Externe Regina Elisabeta - în vizită la Casa Albă

Regina Elisabeta - în vizită la Casa Albă

Regina Elisabeta - în vizită la Casa Albă
07 Mai 2007   •   15:21

Desfăşurare de forţe la Casa Albă - George W. Bush a primit-o pe regina Elizabeta a II-a a Marii Britanii la reşedinţa sa de la Washington. Ceremonia solemnă va fi urmată de un dineu în cinstea Reginei. Aceasta este prima vizită a reginei Elisabeta a II-a la sediul preşedinţiei americane după 1991.

Preşedintele american George W. Bush, un lider celebru pentru stilul nonconformist, a făcut faţă unui adevărat test al eleganţei. Liderul republican a primit-o la Casa Albă pe Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Ceremonia a fost una plină de sobrietate. A urmat apoi un moment solemn, când s-a intonat imul celor două state.

În discursul rostit la Casa Albă, Bush a ţinut să reamintească cât de importantă este prietenia care leagă cele două naţiuni. ?Astăzi, cele două naţiuni apără libertatea în faţa tiraniei şi terorii. Ne opunem celor care ucid oameni nevinovaţi, în numele ideologiei, la New York, Londra, Kabul sau la Bagdad?, a declarat George W. Bush.

Şi tonul Reginei a fost la fel de prietenos: ?Este timpul să privim spre viitor, să ne reînnoim angajamentul pentru o lume prosperă, sigură şi liberă?. Peste 7.000 de invitaţi au prilejul să o întâlnească pe regină la dineul organizat în cinstea majestăţii. Ţinuta este obligatorie, cei prezenţi trebuie să poate cravate şi frac.

Antena 3

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close