În contextul liberei circulaţii, este cu atât mai important să se cunoască aceste lucruri, a reliefat preşedintele SRGH. El a exemplificat cu două cazuri de români care au fost depistaţi în Spania cu hepatită B şi C. De altfel, un studiu realizat în Spania a evidenţiat că incidenţa hepatitei printre românii aflaţi în această ţară este de 5% iar printre ceilalţi imigranţi este de 8,5%. Din cele 12 milioane de persoane din Europa infectate cu virusul C, 10% sunt români, a subliniat specialistul.
România ocupă locul 4 în Europa ca rată a mortalităţii provocate de bolile hepatice cronice, înregistrând 44,5 decese de cauză hepatică la suta de mii de locuitori faţă de media europeană, de 15 decese la suta de mii de locuitori, a spus prof. dr.Carol Stanciu. Pornind de la aceste realităţi şi de la Declaraţia Parlamentului European din 29 martie 2007, asociaţiile profesionale medicale cu specializare în hepatologie consideră că este necesar să se implice în realizarea unei campanii de comunicare, educare şi prevenţie a hepatitei C, a afirmat preşedintele Asociaţiei Române pentru Studiul Ficatului (ARSF), prof. dr. Mihai Voiculescu.
Campania care se va desfăşura în intervalul 18 aprilie-31 decembrie, prima campanie integrată pe această temă la nivel naţional, îşi propune să-i informeze pe români despre căile de transmitere, modalităţile de diagnosticare, precum şi despre factorii de risc şi evoluţia bolii. Pentru accesul larg al populaţiei la informaţii despre hepatita C, campania cuprinde tipărirea şi distribuirea de materiale informative în spitale,cabinete medicale şi universităţi, precum şi înfiinţarea unei linii telefonice gratuite (0800 883 000), care furnizează informaţii despre locurile în care se pot face testări şi diagnostic complete.
Rompres
Ştiri video recomandate