Antena 3 CNN Externe Românii sunt cei mai săraci cetăţeni ai UE

Românii sunt cei mai săraci cetăţeni ai UE

Românii sunt cei mai săraci cetăţeni ai UE
24 Mai 2007   •   12:01

Românii sunt cei mai săraci cetăţeni ai Uniunii Europene. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de experţi financiari şi citat de jurnaliştii de la ?Adevărul?. Conform aceluiaşi document, pe următorii trei ani românii preferă creditele de consum faţă de investiţiile în depozitele bancare sau în acţiuni pe piaţa de capital.

Chiar dacă românii sunt printre cetăţenii europeni cu cele mai mici averi financiare, ei sunt în continuare optimişti. ?Adevărul? scrie că românii cred că veniturile reale vor continua să crească şi de aceea aleg să împrumute din ce în ce mai mult de la bănci.

Studiile relevă că românii economisesc, în medie, puţin peste 1.000 de euro prin intermediul băncilor, pieţei de capital sau asigurărilor. În acelaşi timp, obligaţiile de plată, credite bancare sau leasing însumează 560 euro. La sfârşitul anului trecut, averea financiară netă a unui român era, în medie, de aproximativ 520 euro. Adică, suntem printre cei mai săraci din Europa.

Dacă averea financiară netă a românilor a reprezentat, la finele anului trecut, numai 11% din produsul intern brut, în Europa Centrală şi de Est media este de 40% din PIB. Experţii sunt de părere că în timp ce anul trecut consumul final al gospodăriilor a crescut cu 12,6 la sută, anul acesta creşterea va fi de 8 la sută, iar pentru 2008 şi 2009 creşterea va fi de 6,5%, şi respectiv 5,7 la sută.

Antena 3

×
Parteneri
Filmul bătăii din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu
x close