Antena 3 CNN Externe San Francisco. Plase anti-suicid pe podul Golden Gate

San Francisco. Plase anti-suicid pe podul Golden Gate

San Francisco. Plase anti-suicid pe podul Golden Gate
14 Oct 2008   •   19:04

Faimosul pod Golden Gate din San Francisco urmează să fie înconjurat de plase de siguranţă, pentru ca numărul foarte mare de sinucideri din această zonă să fie diminuat. Potrivit unor documente oficiale preluate de AFP, Serviciul de Transport al Golden Gate se declară în favoarea acestei măsuri de siguranţă.
Instalarea plaselor, care vor fi amplasate pe garduri de oţel înalte de şase metri, va costa între 40 şi 50 de milioane de dolari. Proiectul a fost votat într-o şedinţă la care au participat psihiatri, experţi în prevenirea sinuciderii, dar şi rude ale persoanelor care şi-au luat viaţa aruncându-se de pe acest pod.
Peste 10 milioane de turişti vizitează Golden Gate în fiecare an, însă, pe lângă atracţia turistică, construcţia este renumită şi pentru numărul foarte mare de sinucideri care au loc aici. Din anul 1937, când a fost construit podul, şi până în prezent, peste 1.250 de persoane au murit după ce s-au aruncat în gol de pe acest pod.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: San Francisco
Parteneri
Prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și Paște
x close