Antena 3 CNN Externe Primul șef Yakuza condamnat la moarte prin spânzurare: ”Veți regreta asta tot restul vieții!”

Primul șef Yakuza condamnat la moarte prin spânzurare: ”Veți regreta asta tot restul vieții!”

Un tribunal din sud-vestul Japoniei l-a condamnat la moarte prin spânzurare pe Nomura Satoru, liderul unei organizații criminale din cadrul mafiei japoneze Yakuza.

Primul șef Yakuza condamnat la moarte prin spânzurare: ”Veți regreta asta tot restul vieții!”
Sursa foto: Facebook/Pedro Gonzalez
de Alexandra Ionescu    |    25 Aug 2021   •   13:42

Tribunalul din Fukuoka l-a gasit vinovat pe Nomura Satoru, in varsta de 74 de ani, ca a ordonat patru atacuri, dintre care unul s-a soldat cu un deces.

Verdictul a fost dat in ciuda lipsei unor dovezi directe impotriva lui Nomura.

El a negat orice implicare in atacuri.

Este considerat a fi prima data cand un membru important al mafiei japoneze Yakuza, este condamnat la moarte.

”Am cerut o decizie corectă... Veți regreta asta tot restul vieții”,i-a spus Nomura judecătorului care a pronunțat sentința.

Nomura, care este capul organizației Kudo-kai din sud-vestul Japoniei, intenționează să facă apel.

Desi procurorii nu au prezentat dovezi clare că Nomura a comandat atacurile violente, ei au reușit să susțină ca rolul lui în grupare înseamnă că are responsabilitatea cea mai mare.

În timpul celor patru atacuri, între 1998 și 2014, șeful unei cooperative de pescuit a fost ucis, iar alți trei oameni, inclusiv un polițist, au fost răniți, potrivit BBC.

Judecătorul a descris acțiunile lui Nomura ca fiind extrem de vicioase.

Grupările Yakuza nu sunt ilegale în Japonia, iar ele operează frecvent companii-paravan.

 Analiştii spun că grupările sunt implicate în toate ariile de activitate infracţională din ţară, de la trafic de droguri la prostituţie şi manipularea bursei.

×
Subiecte în articol: yakuza japonia moarte sentinta
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close