Antena 3 CNN Externe Situaţia tensionată din Gaza nu amână exhumarea lui Yasser Arafat

Situaţia tensionată din Gaza nu amână exhumarea lui Yasser Arafat

Situaţia tensionată din Gaza nu amână exhumarea lui Yasser Arafat
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
de M.T.    |    21 Noi 2012   •   16:10

Exhumarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Yasser Arafat va continua conform programării iniţiale, respectiv luni, 26 noiembrie, în ciuda situaţiei tensionate din Fâşia Gaza, a anunţat AFP, citată de Agerpres.

Operaţiunea a fost solicitată de judecătorii francezi în cadrul unei anchete privind posibilitatea otrăvirii fostului lider palestinian.

„Deplasarea judecătorilor francezi la Ramallah va avea loc în pofida ostilităţilor, dar nu este exclusă o anulare a operaţiunii în ultimul moment”, a declarat, miercuri, o sursă din dosar, informaţia fiind confirmată şi de mai multe persoane din diplomaţia franceză.

Cei trei judecători care anchetează cauza morţii lui Yasser Arafat, produsă în 2004 la Paris, se vor afla la Ramallah în perioada 25 noiembrie - 1 decembrie.

Ei vor exhuma rămăşiţele pământeşti ale liderului istoric al Autorităţii Naţionale Palestiniene, le vor transfera la un institut medico-legal şi vor preleva eşantioane.

Lucrările de excavare la mausoleul lui Yasser Arafat au început la jumătatea lunii noiembrie şi ar urma să dureze două săptămâni.

Ipoteza unei eventuale otrăviri a lui Arafat a revenit în actualitate după ce postul TV Al-Jazira a difuzat un documentar care dezvăluie că o mare cantitate de poloniu a fost descoperită pe efectele personale ale fostului lider palestinian.

Soţia acestuia, Suha Arafat, a povestit că probele au fost examinate la un laborator elveţian.

Trei judecători francezi de la tribunalul din Nanterre au fost însărcinaţi să examineze presupusul asasinat, ca urmare a unei plângeri în acest sens depusă de Suha Arafat.


×
Subiecte în articol: Yasser Arafat Fasia Gaza
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close