Antena 3 CNN Externe Situaţie nemaiîntâlnită de la al Doilea Război Mondial. Acest aliment nu se mai găsește, iar criza se va adânci

Situaţie nemaiîntâlnită de la al Doilea Război Mondial. Acest aliment nu se mai găsește, iar criza se va adânci

Situaţie nemaiîntâlnită de la al Doilea Război Mondial. Acest aliment nu se mai găsește, iar criza se va adânci
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de M.Z.    |    25 Oct 2017   •   11:20

Consumul de unt a crescut în întreaga lume, nu doar în Europa dar şi în Asia, în timp ce producţia a scăzut. În Franţa, raioanele pentru unt din marile magazine au devenit în ultimele săptămâni tot mai goale.

În faţa exploziei cererii, marii comercianţi refuză să crească preţurile aşa cum cer producătorii. Aceştia cer o creştere de preţ între 5 şi 10% pentru ca, spun ei, munca lor să fie valorificată la preţul just. Cum nu o primesc, preferă să nu mai fabrice materia grasă, potrivit rfi.ro.

A crescut cererea şi a scăzut producţia. În ultimul an, preţul untului s-a dublat în Franţa, crescând de la trei euro la 5,50 de euro. Pentru Franţa, situaţia este nemaîntâlnită de la al doilea Război Mondial. Scăderea producţiei de lapte, anul trecut, în Europa ca o consecinţă a unor preţuri foarte scăzute, a accentuat fenomenul.  

×
Subiecte în articol: Franta unt
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close