Antena 3 CNN Externe ŞOCANT! Capetele retezate a 10 traficanţi de droguri, găsite în apropierea unui abator din Mexic

ŞOCANT! Capetele retezate a 10 traficanţi de droguri, găsite în apropierea unui abator din Mexic

ŞOCANT! Capetele retezate a 10 traficanţi de droguri, găsite în apropierea unui abator din Mexic
Sursa foto: Foto: Jurnalul.ro
19 Mar 2012   •   23:10

Războaiele sângeroase purtate de traficanţii de droguri din Mexic ating cote alarmante pe zi ce trece. Procuratura statului Guerrero a anunţat, luni, găsirea a 10 capete de persoane, abandonate pe o stradă din Teloloapan, un oraş la 250 de kilometri sud de capitala Ciudad de Mexico.

Oficialii au anunţat că victimele, ale căror cadavre nu au fost descoperite, aveau vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani, fiind vorba despre şapte bărbaţi şi trei femei.

Teloloapan este un teritoriu din regiunea Guerrero revendicat de două carteluri puternice din Mexic pentru controlul traficului de droguri: Los Caballeros Templarios şi La Familia.

Potrivit Daily Mail, victimele făceau parte din cartelul Los Caballeros Templarios, o oraganizaţie care tocmai propusese rivalilor din cartelul La Familia un armistiţiu pe perioada vizitei pe care Papa Benedict al XVI-lea o va efectua la sfârşitul săptămânii în Mexic. 

Temerea autorităţilor este ca nu cumva corpurilor victimelor să fi ajuns în produsele de carmangerie a unui abator din apropiere.

Vă avertizăm, următoarea imagine poate avea un puternic impact emoţional.

×
Subiecte în articol: Mexic traficanti de droguri
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close