Antena 3 CNN Externe Sportivii găsiţi vinovaţi de dopaj riscă până la trei ani de închisoare - proiect legislativ

Sportivii găsiţi vinovaţi de dopaj riscă până la trei ani de închisoare - proiect legislativ

Sportivii găsiţi vinovaţi de dopaj riscă până la trei ani de închisoare - proiect legislativ
Sursa foto: Foto: lajmesport.com
13 Noi 2014   •   09:39

Miniştrii germani ai Justiţiei şi Internelor au prezentat, miercuri, un proiect de lege, care prevede pedepse de până la trei ani de închisoare pentru sportivii găsiţi vinovaţi de dopaj, scrie AFP.
   
"Obiectivul acestei legi este de a păstra integritatea sportului şi de a combate dopajul. Textul pe care îl prezentăm este o lege eficientă, scurtă şi clară, dar totodată o lege care demonstrează fermitate. Sportul în Germania are o mare semnificaţie socială, sportul generează modele, mai ales pentru tineri, sportul este un ambasador al Germaniei în lume. Astfel, există un interes public considerabil în a-l proteja de evoluţii şi influenţe negative", a declarat Thomas de Maiziere, ministrul de Interne.
   
La rândul său, Heiko Maas, ministrul Justiţiei, a apărat dispoziţia care prevede pedeapsa cu închisoarea pentru dopaj, calificând-o drept o decizie importantă. "Noi dorim să arătăm că, la nivelul statului, nu suntem dispuşi să lăsăm dopajul să păteze imaginea sportului", a precizat Maas.
   
Potrivit iniţiatorilor, textul ar trebui să sporescă presiunea asupra celor care trişează şi se va concentra doar pe sportivii germani de performanţă, cei circa 7.000 de atleţi care figurează pe listele agenţiei naţionale antidoping (NADA).
   
Adoptarea proiectului este prevăzută pentru anul viitor, după o dezbatere în Parlament. În afara pedepselor cu închisoarea, articolul 4 al acestei legi prevede amenzi şi confiscarea eventualelor premii primite pentru performanţe obţinute cu ajutorul dopajului. Totodată, textul trebuie să simplifice schimbul de informaţii între parchete, instanţe şi NADA.
   
Preşedintele Comitetului Olimpic German (DOFB), Alfons Harmann, a salutat, într-o intervenţie televizată, la ARD, proiectul care reprezintă "cerinţele principale" ale lumii sportului: "În linii mari, ceea ce a prezentat Guvernul merge exact în direcţia pe care o luăm în considerare."
   
Sunt însă şi persoane mai puţin entuziasmate, precum Werner Franke, biolog implicat în lupta antidoping, sau Ines Geipel, preşedintele unei asociaţii a victimelor dopajului, care denunţă o stigmatizare a sportivilor.
   
"Ştim că dopajul este un sistem în care există numeroase interese în joc şi acum am ales încă o variantă de oaie neagră, cu sportivii în rolul răufăcătorilor", a comentat Geipel, la Radio SWRinfo. 

×
Subiecte în articol: dopaj
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close