Departamentul de Stat al SUA a încetat în această săptămână sprijinul american pentru refacerea rețelei energetice a Ucrainei, grav afectată în urma atacurilor armatei ruse, relatează NBC, care citează doi oficiali USAID ce lucrează la misiunea agenției în Ucraina.
USAID, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, a fost supusă de Administrația Trump unui proces de destructurare, mii de funcționari primind înștiințări prin care au fost concediați.
Ucraina se confruntă în prezent cu întreruperi de electricitate pe timp de noapte în mai multe regiuni, măsura fiind impusă ca urmare a faptului că instalațiile energetice au fost vizate în mod constant de bombardamentele rusești pe parcursul celor trei ani de război.
"Decizia (de încetare a ajutorului american) subminează în mod semnificativ capacitatea actualei administrații de a negocia încetarea focului și ar semnala Rusiei că nu ne pasă de Ucraina sau de investițiile noastre din trecut, făcute acolo", a explicat pentru NBC un oficial USAID implicat în misiunea din Ucraina.
Înainte de ultimele măsuri ale administrației Trump, 64 de contractori și angajați ai guvernului american lucrau pe teren în Ucraina pentru USAID.
Doar opt dintre aceștia vor rămâne în țara devastată de război.
Senator republican: Zelenski ar face bine să demisioneze
După ce întâlnirea Zelenski - Trump din Biroul Oval s-a transformat într-un scandal televizat pe care l-a urmărit o lume întreagă, senatorul republican Lindsey Graham, a indicat că președintele ucrainean trebuie să demisioneze.
Graham, unul dintre republicanii care au susținut sprijinul american pentru Ucraina, pare să-și fi schimbat optica în urma evenimentului de vineri.
El s-a arătat sceptic că actuala administrație mai poate încheia o înțelegere cu Zelenski, cu referire la acordul pentru resursele minerale ce ar fi urmat să fie exploatate de SUA în Ucraina și care nu a mai fost semnat.
Lindsey Graham a taxat atitudinea președintelui ucrainean - care a insistat că nu trebuie făcute concesii Rusiei și a avertizat că SUA vor suferi consecințele războiului din Ucraina - drept "judecata slabă" și "lipsă de control".
"Fie trebuie să demisioneze și să trimită pe cineva cu care putem negocia, fie trebuie să se schimbe", a estimat senatorul.
El a lăudat atitudinea lui Trump la discuții și a adăugat că "nu a fost niciodată mai mândru" de actualul lider de la Casa Albă"
Congresman democrat: Este începutul sfârșitului
"Acesta este începutul sfârșitului. Putin începe să umble nu numai prin Ucraina, ci și prin Europa", a declarat congresmanul democrat de Massachusetts pentru MSNBC, în urma întâlnirii tensionate din Biroul Oval dintre Donald Trump, JD Vance și Volodimir Zelenski.
Moulton a susținut că Trump "a renunțat complet la tradiția americană, la tradiția republicană, la tot ceea ce au gestionat timp de decenii, doar pentru a-i rămâne dator lui Putin".
"Cred că viziunea Trump - Musk asupra lumii este una în care America se retrage, în care ne facem griji doar pentru propria noastră curte. Am încercat asta în anii '30 și asta ne-a adus Al Doilea Război Mondial", a continuat el.
"Ne așteaptă un alt mare război, acesta este lucrul înfricoșător", a conchis democratul, acuzând faptul că Donald Trump vrea "să cedeze Europa Rusiei și să cedeze Asia Chinei".