Rezoluția bi-partizană cu sancțiuni la adresa Rusiei va înregistra, miercuri, un progres în Congresul SUA, anunță senatorul republican Lindsey Graham, citat de CNN.
"Cred că în următoarele zile va fi prezentat un plan de acțiune în baza acestui proiect de lege și cred că (planul) va ajuta la oprirea acestui război (purtat de Rusia în Ucraina). Aceasta este speranța mea", a spus Graham, menționând că a vorbit luni cu membrii Camerei Reprezentanților.
"Am lucrat foarte îndeaproape cu președintele Trump. Cred că până miercuri vom rezolva neînțelegerile cu privire la modul în care funcționează derogările", a adăugat el.
Rezoluția, care are peste 80 de co-semnatari în Senatul SUA, i-ar permite președintelui Trump să perceapă un tarif de până la 500% la importurile din țările care achiziționează uraniu, gaze și petrol din Rusia și care nu au contribuit la efortul de război al Ucrainei.
Conducerea republicană a Camerei Reprezentanților și a Senatului a declarat anterior că așteaptă undă verde de la Casa Albă pentru a vota rezoluția, în timp ce presiunea crește în legislativul din Washington pentru ca acest document să avanseze în plen.
"Europa trebuie să facă mai mult. Dar, sincer, este timpul ca și Congresul SUA să legitimeze sau să confere această autoritate președintelui. Cred că legislația la care am lucrat cu senatorul Blumenthal ar fi un semnal puternic pentru Rusia, China, Europa, că America, nu doar președintele Trump, se află în spatele ideii de a-i trage la răspundere pe cei care susțin mașina de război a lui Vladimir Putin", a subliniat Lindsey Graham.
Ca și președintele Trump, senatorul susține ideea că Europa și SUA vor trebui să aplice coordonat sancțiunile anti-ruse.
"Ideea este să aducem (Rusia) la masa negocierilor, pentru că oamenii nu-i vor cumpăra petrolul și gazele", a conchis senatorul american.