Antena 3 CNN Externe Tabără de romi din Franţa, evacuată pentru a zecea oară: "Nu vedem ce s-ar putea schimba"

Tabără de romi din Franţa, evacuată pentru a zecea oară: "Nu vedem ce s-ar putea schimba"

Tabără de romi din Franţa, evacuată pentru a zecea oară: "Nu vedem ce s-ar putea schimba"
Sursa foto: Foto: Le Progres
30 Iul 2010   •   14:31

Autorităţile franceze nu se dau bătute. Principala comunitate de romi din Valea Loirei, instalată în St-Etienne, va fi din nou expulzată. Acţiunea pare să fi devenit însă, o ?rutină? pentru romi, care au fost evacuaţi de nu mai puţin de zece ori în ultimele şapte luni. Publicaţia franceză Le Progres a realizat un reportaj în tabăra de romi.

Familiile de romi aşteaptă liniştite vizita poliţiştilor în noaptea de vineri. Nici foarte prietenoşi, dar nici total ostili, oamenii vor încerca să riposteze cu numai câteva cuvinte în română apoi îşi vor vedea de ale lor, aşa cum fac de fiecare dată.

Tabăra de romi din Saint-Etienne este plasată la o aruncătură de băţ de cimitirul Montmartre. O veche poartă ruginită, resturile unei posibile carcase electrice, prelatele de plastic şi noroiul permanent îi întâmpină pe vizitatori.

Reporterii francezi au vorbit cu Mariana, o mamă de 26 de ani, de origine romă. Ea le-a povestit francezilor că a venit în St-Etienne în 2006, din Caraş-Severin, urmându-şi mare parte din familie. "Bunicii mei sunt îngropaţi chiar aici", a povestit femeia arătând cu degetul spre cimitir.

Romii recunosc că au auzit de măsurile pe care intenţionează să le ia preşedintele Sarkozy, de a-i expulza, dar nu par impresionaţi în nici un fel. "Da, am auzit ce a spus preşedintele Franţei ieri. Dar nu văd ce s-ar putea schimba", spune Mariana.

Primarul din Saint-Etienne, Maurice Vincent, susţine că situaţia romilor este una dintre preocupările lui principale. "Mă văd nevoit să recurg la expulzare, atunci când aceşti oameni au ocupat ilegal terenul, deşi situaţia lor deosebit de dificilă mă preocupă", a spus oficialul francez.

Joi, Ministrul francez de Interne, Brice Hortefeux, a declarat într-un interviu acordat postului de radio RTL, că romii aflaţi în situaţie ilegală vor fi împiedicaţi să revină în Franţa prin prelevarea amprentelor digitale în momentul expulzării lor în România sau Bulgaria. Rămâne de văzut însă dacă această măsură va avea rezultatul aşteptat.

Antena3.ro

 

 

×
Subiecte în articol: tabara Franta romi
Parteneri
O nouă schemă de înșelătorie imobiliară în România
x close