Incidentul sângeros soldat cu moartea a opt oameni riscă să compromită însă toate eforturile politice recente. Militanţii Hamas au atacat la primele ore ale zilei o tabără de antrenament, folosită de Gărzile Prezidenţiale Fatah. În cursul asaltului, militanţii Hamas au recurs la rachete, grenade anti-tanc şi tiruri de mortieră. Incidentul, urmat de alte două, soldate cu două victime, a survenit la mai puţin de 24 de ore după ce reprezentanţii celor două tabere rivale au ajuns la un acord de încetare a focului. Până acum, Israelul a încercat să rămână departe de conflictele interpalestiniene.
Incidentul de la graniţă, în care au fost implicate pentru scurt timp şi forţele israeliene, demonstrează că situaţia rămâne extrem de fragilă. Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a cerut, în Cisiordania, implementarea imediată a planului guvernamental de securitate pentru a se pune capăt luptelor interne. Planul este contestat însă de Occident şi Israel, dar şi de facţiunile rivale.
Planul de securitate propus de Guvernul de la Ramallah prevede o colaborare sub comandă comună a forţelor de securitate palestiniene. Autorul iniţiativei, ministrul palestinian de Interne, a demisionat însă, în semn de protest, pe motiv că atât Hamas, cât şi Fatah l-au sabotat. Tensiunea se menţine la cote înalte în teritoriile palestiniene, unde, marţi, se aniversează ''Ziua Catastrofei'', aşa cum numesc palestinienii ziua creării statului evreu. La Ramallah şi Gaza City, mii de palestienieni au ieşit în stradă, pentru demonstraţii anti-evreieşti, dar şi pentru a denunţa amplificarea violenţelor în teritorii.
Antena 3
Ştiri video recomandate