Antena 3 CNN Externe Trimisul special Antena 3 în Ucraina, în direct din zona de risc | Vestul țării nu mai este sigur

Trimisul special Antena 3 în Ucraina, în direct din zona de risc | Vestul țării nu mai este sigur

Alarmele anti-aeriene au sunat noaptea trecută şi în patru regiuni din vestul țării, una dintre ele aproape de granița cu Polonia, acolo unde se află de câteva zile și jurnaliştii Antenei 3, Cristi Popovici şi Costi Pahonţu. Ucrainenii din Liov se tem că tancurile rusești vor ajunge și la porțile orașului lor, așa cum s-a întâmplat la Kiev.

Trimisul special Antena 3 în Ucraina, în direct din zona de risc | Vestul țării nu mai este sigur
Sursa foto: Antena 3
de Andreea Ştefan    |    02 Mar 2022   •   10:42

O nouă noapte de tensiune în Ucraina, mai ales în partea de est, în Harkov și Mariupol, care au fost bombardate la foc continuu.

Cei din partea graniței cu Rusia trag în obictive civile în continuare. Nu se văd, însă, rezultate la sol.

Acel convoi de peste 60 de kilometri de care am tot vorbit nu a înaintat absolut deloc către Kiev. Este poate o veste bună în acest război.

Potrivit Serviciilor Secrete, ruși întâmpină mari dificultăți în a-și pune în aplicare tactica de a cuceri Kiev și asta din cauza numeroaselor probleme tehnice ale tancurilor care se strică, iar Kievul este în continuare sub dominația aceasta a parașutiștilor și a străinilor care luptă în acest moment.

Străini, adică legiunea străină formată de președintele Zelenski. Foarte mulți militari se alătură acestor legiuni, pentru a fi alături de armata ucraineană de civili.

În fiecare seară se dă alarma la Kiev și sunt grupuri care aterizează în Kive, însă sunt neutralizate de armata ucraineană.

În continuare este o situație tensionată și în partea de sud-est, la Mariupol, unde sunt alarme și bombardamente. Și în Odesa este o situație tensionată, iar în partea de vest, alarmele sună în fiecare seară. 

Aici sunt foarte multe baze miliatare, care ar putea fi țintite de artileria grea rusească.

×
Subiecte în articol: Război Ucraina Rusia cristi popovici
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close