Antena 3 Externe Donald Trump, din ce în ce mai aproape de Casa Albă. Un alt republican s-a retras din cursa pentru nominalizare

Donald Trump, din ce în ce mai aproape de Casa Albă. Un alt republican s-a retras din cursa pentru nominalizare

de G.S.    |    04 Mai 2016   •   08:49
Donald Trump, din ce în ce mai aproape de Casa Albă. Un alt republican s-a retras din cursa pentru nominalizare
Sursa foto: Foto: Facebook / Donald J. Trump

Donald Trump a obţinut victoria în statul american Indiana, având şanse din ce în ce mai mari de a obţine nominalizarea din partea partidului republican, după ce contracandidatul său republican Ted Cruz şi-a anunţat retragerea din cursa pentru alegerile prezidenţiale, scrie Reuters.

Cu victoria din Indiana şi cu retragerea lui Cruz din cursa prezidenţială, Trump ar putea deveni candidatul nominalizat de partidul republican pentru alegerile generale de pe 8 noiembrie, candidând cel mai probabil împotriva lui Hillary Clinton, aflată în fruntea clasamentului democrat.

Deşi Trump pare a avea un drum drept spre nominalizare, Sanders este încă un contracandidat puternic pentru Clinton, mai ales după victoria obţinută în Indiana.

Republicanii urmează să-şi aleagă reprezentantul pentru alegerile prezidenţiale de pe 8 noiembrie la convenţia de la Cleveland care se va desfăşura în perioada 18-21 iulie.

După înfrângerea din Indiana, Cruz şi-a anunţat retragerea din cursă, motivând nu mai este un candidat viabil.

"Am dat tot ce-am putut. Dar votanţii au ales altă cale, aşa că îndurerat, dar optimist pentru viitorul pe termen lung al naţiunii noastre, mă retrag din cursă", a declarat Cruz, senator american al statului Texas.

Sursă: Mediafax
×

Rămâi la curent cu ce se întâmplă în lume şi când stai pe Facebook. Urmăreşte pagina Ştiri Externe!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close