Antena 3 CNN Externe Unul dintre fondatorii Apple a ratat şansa de a deveni miliardar, după ce şi-a vândut acţiunile (VIDEO)

Unul dintre fondatorii Apple a ratat şansa de a deveni miliardar, după ce şi-a vândut acţiunile (VIDEO)

Unul dintre fondatorii Apple a ratat şansa de a deveni miliardar, după ce şi-a vândut acţiunile (VIDEO)
25 Iun 2010   •   15:55

Putea fi unul dintre cei mai bogaţi şi celebri oameni ai lumii. Dar s-a ales doar cu 800 de dolari şi a rămas un necunoscut. Este povestea lui Ron Wayne, unul din fondatorii firmei Apple, care a avut lipsa de inspiraţie să-şi vândă acţiunile la numai câteva luni de la înfiinţarea acesteia.

În 1976, Ron Wayne a fost unul din cei trei oameni care au înfiinţat compania Apple, alături de Steve Wozniak şi Steve Jobs. Astăzi, foştii săi parteneri se numără printre cei mai bogaţi oameni ai lumii, dar Ron trăieşte, la 76 de ani, într-o casă modestă de lângă Las Vegas.

Ron Wayne a fost cel care a conceput logo-ul Apple şi manualul de funcţionare al primului calculator. El spune că nu trece o zi fără să regrete momentul când a abandonat proiectul Apple, de teamă că firma... va face datorii care-l vor lăsa pe drumuri.

Ron le-a cedat partenerilor pachetul său de 10% din acţiunile firmei, care ar valora, astăzi... 22 de miliarde de dolari. Iar de atunci n-a mai avut de-a face cu Apple.

Deşi trăieşte doar dintr-o pensie modestă, Wayne spune că nu-i invidiază pe foştii săi parteneri miliardari. Şi n-a renunţat să profite, totuşi, de pe urma relaţiei sale cu gigantul informatic: el speră să publice în curând o carte cu titlul "Aventurile unui fondator Apple".

Observator

 

×
Subiecte în articol: Apple steve jobs
Parteneri
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!
x close