Antena 3 CNN Externe Viaţa de vedetă, comercializată de o firmă din SUA

Viaţa de vedetă, comercializată de o firmă din SUA

Viaţa de vedetă, comercializată de o firmă din SUA
Sursa foto: paparazzi
07 Mar 2010   •   10:13

Toată lumea visează, probabil, în secret, să trăiască măcar pentru câteva ore existenţa unei celebrităţi asaltate de paparazzi! Ei bine, în Statele Unite, oricine poate face această experienţă, ce-i drept, nu pe gratis. O companie inovatoare le asigură clienţilor toate emoţiile vieţii de vedetă.

Compania şi-a ales un nume cu care nici nu mai are nevoie de reclamă - "Celebru pentru o zi".

Cum era, probabil, de aşteptat, cele mai multe comenzi vin de la femei - respectabile mame de familie sau şefe prin corporaţii, care doresc să fie în centrul atenţiei.

O limuzină luxoasă le aduce pe proaspetele vedete în centrul oraşului. Aici le aşteaptă, nerăbdători, fotografii trimişi de firmă, care le vânează, apoi, pas cu pas, într-o plimbare printr-un cartier al localurilor de elită.

Uneori, se întâmplă ca trecătorii să creadă că se află în faţa unor vedete reale şi să le ceară autografe. În final, paparazzii devin atât de insistenţi încât celebrităţile de o zi sunt nevoite să se refugieze într-un club, unde adevărata petrecere poate începe.

Salariaţii firmei nu se mulţumesc doar să joace roluri de paparazzi: ei sunt fotografi adevăraţi, iar clientele primesc o revistă sau un tabloid care le relatează isprăvile. Toate acestea, pentru doar câteva sute de dolari.

Antena 3





×
Subiecte în articol: paparazzi firma celebritati vedeta limuzina
Parteneri
Noi detalii despre starea lui Florin Piersic
x close