
Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a admis, luni, cererea formulată în regim de urgență de președintele Donald Trump, de a relua, cu preaviz minim, deportarea migranților către alte țări decât cele de origine, transmite CNN.
Între destinațiile pentru migranți ar figura inclusiv Sudanul de Sud, una dintre cele mai sărace țări din lume.
În aprilie, SUA au anunțat revocarea tuturor vizelor pentru acest stat african, acuzându-i autoritățile că refuză să preia cetățenii vizați de expulzări din Statele Unite.
Decizia de luni este o victorie semnificativă pentru administrația Trump, notează CNN.
Instanța supremă a suspendat o decizie a judecătorului districtual american Brian Murphy.
Acesta hotărâse anterior că demersurile guvernului SUA de a deporta migranții către țări terțe fără un proces echitabil încalcă „fără îndoială” protecțiile constituționale americane.
În urma hotărârii magistratului Murphy, președintele s-a plâns că o instanță inferioară i-a „uzurpat” autoritatea.
Trump a contestat faptul că judecătorul a ordonat Departamentului pentru Securitate Internă să îi notifice în scris pe migranți cu privire la locul unde vor fi deportați.
De asemenea, administrația sa a acuzat faptul că migranților le-a fost oferită oportunitatea de a contesta deportarea invocând riscul de a fi torturați la destinație.
Hotărârea Curții Supreme a fost adoptată de majoritatea conservatoare a judecătorilor din acest for.
Alți trei judecători ai Curții - Sonia Sotomayor, Elena Kagan și Ketanji Brown Jackson - au formulat opinii separate.
Guvernul SUA a vrut să scape de migranți deportânud-i în Libia
Cazul de la Curtea Supremă a suscitat atenția opiniei publice după ce grupurile pentru drepturile migranților au dezvăluit că mai mulți deportați, inițial direcționați spre Sudanul de Sud, au fost reținuți de SUA la o bază militară din statul african Djibouti, fără posibilitatea de a-și contacta apărătorii.
Migranții, inclusiv unii provenind din Cuba, Vietnam și Laos, au fost ținuți într-un container de transport maritim modificat, notează CNN.
În ceea ce privește Sudanul de Sud, grupurile umanitare descriu situația din această țară drept gravă.
Națiunile Unite au avertizat recent cu privire la insecuritatea alimentară din statul care se confruntă, de asemenea, cu instabilitate politică și o escaladarea violenței.
„Aceste persoane sunt blocate în izolare în Djibouti, o țară despre pe care nu o cunosc, și se îndreaptă spre o altă țară, Sudanul de Sud, unde nimeni nu a pus vreodată piciorul”, au susținut în instanță Alianța Națională pentru Litigii în Domeniul Imigrației și alte grupuri pentru drepturile migranților din SUA.
În luna mai, o Curte de Apel din Boston a respins cererea guvernului american de a suspenda o hotărâre a unei instanțe inferioare, prin care era blocată politica anti-migrație a actualei administrații.
Decizia instanței inferioare a venit pe fondul planurilor guvernului SUA de a-i expluza pe migranți în Libia, o țară criticată pe plan internațional pentru maltratarea deținuților și desele revoltele civile.
La momentul respectiv, oficialii libieni au negat orice acord cu Statele Unite privind preluarea persoanelor deportate.