Președintele Volodimir Zelenski a anunțat luni că Iulia Svirydenko este viitorul prim-ministru al Ucrainei, lansând în același timp și o remaniere guvernamentală. În momentul de față aceasta este viceprim-ministru.
„Am propus ca Iulia Svirydenko să conducă Guvernul Ucrainei și să îi reîmprospăteze semnificativ activitatea”, a spus Zelenski într-o postare pe X, citată de Kyiv Independent. „Aștept cu interes prezentarea planului de acțiune al noului guvern în viitorul apropiat”.
Zelenski a spus că s-a întâlnit cu Svirydenko pentru a discuta despre cooperarea cu SUA și Europa, consolidarea economiei, creșterea producției de armament și reformarea puterii executive.
Conform Constituției Ucrainei, parlamentul numește guvernul.
Pentru ca Svirydenko să devină următorul șef al guvernului, prim-ministrul Denys Șmîgal trebuie să își prezinte formal demisia în fața parlamentului, care este apoi obligat să voteze asupra acesteia.
Dacă parlamentul aprobă demisia lui Șmîgal, guvernul demisionează, iar parlamentarii au la dispoziție 30 de zile pentru a vota următorul prim-ministru.
Următoarea sesiune a parlamentului este programată să înceapă săptămâna aceasta. Partidul lui Zelenski deține majoritatea locurilor în Parlament, cel puțin 231 din 450, și se așteaptă să susțină rapid decizia președintelui.
Zvonuri despre înlocuirea lui Șmîgal — cel mai longeviv prim-ministru al țării — circulă încă din vara anului trecut. Deși Zelenski a înlocuit mai mulți oficiali în septembrie 2024, Șmîgal a rămas în funcție.