Antena 3 CNN Externe Washington. Miting împotriva războiului

Washington. Miting împotriva războiului

Washington. Miting împotriva războiului
28 Ian 2007   •   15:49

Noua strategie pentru Irak a preşedintelui Bush a fost, sâmbătă, ţinta unui protest de mare amploare chiar la Washington. Zeci de mii de oameni au cerut Congresului să pună capăt războiului şi să-i aducă pe soldaţi acasă. Printre manifestanţi s-au aflat câteva vedete ale filmului, cunoscute pentru opiniile lor de stânga.

Marele miting a fost precedat de adunări mai restrânse, în diferite puncte ale capitalei federale. Adunarea, organizată de gruparea pacifistă feminină Codul Roz, s-a remarcat prin lozincile originale şi prin invitaţii de la Hollywood. Sean Penn a declarat: Avem acum un preşedinte care ne spune că trebuie să ne fie teamă, foarte tare. Dar nouă nu ne e teamă. Şi o să le spunem şi lor, şi întregii lumi, că într-o democraţie, noi suntem cei care luăm deciziile.

Manifestantele au ovaţionat-o apoi pe Jane Fonda, care a revenit pentru prima dată la un miting anti-război, la mai bine de trei decenii după ce militase pentru retragerea din Vietnam. Celebrităţile s-au alăturat apoi mulţimii adunate în preajma Capitoliului. Participanţii au chemat Congresul să voteze legi care să pună capăt războiului din Irak.

Lozincile manifestanţilor s-au , în primul rând, Congresului şi nu preşedintelui Bush, pe motiv că acestuia oricum nu-i pasă de ce gândeşte poporul. Potrivit unui sondaj publicat sâmbătă, cota de popularitate a lui Bush a coborât la 30%, un nou record negativ. Mitingul s-a desfăşurat fără incidente, deşi un mic grup de anarhişti a încercat să treacă de barajele poliţiei. Un marş anti-război s-a desfăşurat sâmbătă şi la Los Angeles.

Antena 3

×
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close