Antena 3 CNN Externe Zelenski spune că discuția cu Trump de pe 4 iulie a fost „cea mai bună și cea mai productivă” avută cu președintele american

Zelenski spune că discuția cu Trump de pe 4 iulie a fost „cea mai bună și cea mai productivă” avută cu președintele american

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 21:35 05 Iul 2025 Modificat la 21:57 05 Iul 2025
Trump îi strânge mâna lui Zelenski
Foto: Getty Images

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat, sâmbătă, că cea mai recentă conversaţie la telefon cu Donald Trump, din această săptămână, a fost cea mai bună şi „cea mai productivă” pe care a avut-o, relatează Reuters, citat de Agerpres.

„Referitor la conversaţia cu preşedintele Statelor Unite, care a avut loc cu o zi în urmă, a fost probabil cea mai bună conversaţie pe care am avut-o în tot acest timp, cea mai productivă”, a spus Zelenski într-o mesaj video transmis în cursul serii.

„Am discutat probleme legate de apărarea aeriană şi îi sunt recunoscător pentru disponibilitatea de a ajuta. Sistemul Patriot este exact cheia pentru protecţia împotriva ameninţărilor balistice”, a adăugat el.

Zelenski și Trump au avut o conversație telefonică, vineri, pe 4 iulie, la o zi după ce liderul de la Casa Albă a avut o discuție „dezamăgitoare” cu Vladimir Putin, care i-a spus acestuia că n-are nicio intenție să oprească războiul din Ucraina. Conform Kyiv Independent, Zelenski și Trump s-au pus de acord să consolideze apărarea aeriană a Ucrainei în fața invadatorilor ruși.

Conversația Trump-Zelenski a avut loc la 24 de ore de la o altă discuție telefonică a președintelui american – cu Vladimir Putin, joi.

În cadrul acestei discuții, Putin l-a informat pe Trump că regimul de la Kremlin n-are nicio intenție să renunțe la războiul său de distrugere a statului vecin și că „Rusia va continua să-și urmărească obiectivele”.

Ulterior, Trump a declarat că este „foarte dezamăgit” după conversația cu Putin.

„Nu cred că a ajuns acolo. Nu cred că e în punctul în care vrea să oprească luptele”, a spus Trump, referindu-se la Putin.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close