Antena 3 CNN Externe Zimbabwe. Festivităţi în cinstea lui Robert Mugabe, pe fondul epidemiei de holeră

Zimbabwe. Festivităţi în cinstea lui Robert Mugabe, pe fondul epidemiei de holeră

Zimbabwe. Festivităţi în cinstea lui Robert Mugabe, pe fondul epidemiei de holeră
Sursa foto: robert mugabe
23 Feb 2009   •   20:13

Cu ocazia celei de-a 85-a aniversări a preşedintelui Robert Mugabe, autorităţile din Zimbabwe au organizat o săptămână de festivităţi, anunţă The Times. Fondurile destinate acestei sărbători sunt limitate din cauza crizei economice şi a criticilor tot mai înverşunate la adresa regimului Mugabe.
Festivităţile au loc pe fondul anunţului făcut cu o zi înainte de ziua de naştere a preşedintelui, de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care a arătat că epidemia de holeră din Zimbabwe a ajuns la 80.000 de cazuri.
"În timp ce Mugabe organizează petreceri pentru cea de-a 85-a sa aniversare, unul din zece copii în această ţară este sortit să moară înainte de cea de-a cincea aniversare", a declarat organizaţia Save the Children (Salvaţi Copiii), care desfăşoară una dintre cele mai mari operaţiuni umanitare din ţară.
Ramura de tineret a partidului său Zanu (PF) va organiza, sâmbătă, petrecerea aniversară anuală a lui Mugabe. 10.000 de copii vor fi aduşi cu autobuzul, iar rudele şi apropiaţii lui Mugabe vor fi serviţi cu uriaşe cantităţi de carne de vită, prăjituri şi mii de băuturi răcoritoare.
Festivităţile organizate pentru Mugabe au luat startul la sfârşitul săptămânii în cadrul unei petreceri mai restrânse, care a avut loc la un hotel de lux, petrecere găzduită de soţia sa, Grace, şi acompaniată de laude aduse de apropiaţi.
Premierul Morgan Tsvangirai a cerut, duminică, sprijinul Occidentului pentru noul Guvern de uniune naţională din Zimbabwe şi a lansat avertizări că ar putea fi necesari cinci miliarde de dolari în vederea refacerea economiei statului.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: dictator Zimbabwe
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close