Antena 3 CNN International News Țara căreia Anul Nou i-a adus recordul absolut de noi cazuri COVID. Aici a fost înregistrat un număr mic de decese

Țara căreia Anul Nou i-a adus recordul absolut de noi cazuri COVID. Aici a fost înregistrat un număr mic de decese

O creștere accelerată a infectărilor cu coronavirus în statele din estul teritoriului a făcut ca autoritățile să consemneze în prima zi a lui 2022 cel mai mare număr de cazuri zilnice de la începutul pandemiei.

Țara căreia Anul Nou i-a adus recordul absolut de noi cazuri COVID. Aici a fost înregistrat un număr mic de decese
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    01 Ian 2022   •   15:10

Se întâmplă în Australia, după ce oficialitățile din New South Wales au relaxat regulile de izolare pentru lucrătorii din domeniul medical, pe măsură ce a crescut numărul spitalizărilor provocate de COVID, relatează CNN.

Sâmbătă, New South Wales, care este cel mai populat stat australian, a raportat 22.577 infectări, iar statul Victoria, 7.442 de contaminări, aceste numere reprezentând recorduri locale.

Împreună cu cazurile consemnate în Queensland, Tasmania și în teritoriul capitalei australiene, bilanțul național parțial a ajuns la 33.161, doborând recordul absolut stabilit vineri, când au fost raportate 32.946 de noi infectări.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 4 decese COVID în New South Wales și 9 în Victoria.

Cu aceste valori, bilanțul deceselor atribuite coronavirusului, de la începutul pandemiei în această țară, a depășit 2.250, la o populație de 25,7 milioane de locuitori (sub 1 la zece mii).

Toate statele australiene, cu excepția celor din vestul țării, au început să aplice așa-numita politică a vieții cu coronavirus, relaxând restricțiile după atingerea unor niveluri mai ridicate de vaccinare.

Astfel, în New South Wales, guvernul local a schimbat regulile de izolare pentru lucrătorii sanitari asimptomatici clasificați drept contacți apropiați ai unui caz COVID.

Aceștia sunt scutiți de izolare dacă prezența lor la locul de muncă este considerată critică.

Foto: Focuri de artificii pe Harbour Bridge, în Sydney, capitala statului australian New South Wales

×
Subiecte în articol: Australia COVID-19 record anul nou
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close