Antena 3 CNN International News "Sistemul PATRIOT nu putea fi distrus de o rachetă Kinjal" | Explicațiile oficialilor ucraineni, după raidul aerian masiv al Rusiei

"Sistemul PATRIOT nu putea fi distrus de o rachetă Kinjal" | Explicațiile oficialilor ucraineni, după raidul aerian masiv al Rusiei

Sistemul de apărare antiaeriană PATRIOT de fabricație americană nu putea fi distrus de o rachetă Kinjal.

"Sistemul PATRIOT nu putea fi distrus de o rachetă Kinjal" | Explicațiile oficialilor ucraineni, după raidul aerian masiv al Rusiei
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Mai 2023   •   15:04

Afirmația îi aparține lui Iuri Igant, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Forțelor Aeriene din Ucraina, citat de CNN.

Oficialul a declarat că ucrainenii nu trebuie "să își facă griji cu privire la soarta sistemelor PATRIOT", deoarece acestea sunt constituite din componente care nu se află, toate, în același loc.

Prin urmare, o singură rachetă nu ar putea distruge întregul sistem, spune Ignat.

Citește și: Securitatea din Ucraina confiscă telefoanele bloggerilor din Kiev care au postat imagini cu ultimul atac rusesc masiv

"Sistemul poate funcționa în trei moduri: manual, semiautomat și automat. Modul automat este cel care îi permite să doboare ținte aeriene fără intervenție umană, așa cum a făcut aseară. Apoi, există un radar care furnizează informații și care este situat la o anumită distanță.

Există, de asemenea, până la 8 lansatoare, fiecare cu patru containere de transport și lansare, care sunt, la rândul lor, situate la o anumită distanță și care duc efectiv lupta, prin lansarea rachetelor", a explicat el

"Să distrugi sistemul cu Kinjal este imposibil. Tot ceea ce spun rușii poate rămâne în arhiva lor de propagandă", a conchis reprezentantul forțelor aeriene ucrainene.

Oficial american: "Bateria PATRIOT a fost, probabil, avariată dar nu distrusă"

CNN amintește că racheta hipersonică de tip Kinjal, cu capacitatea de a transporta încărcături nucleare, poate fi lansată de pe avioane de luptă MiG-31, ceea ce îi conferă o rază de acțiune mai mare și posibilitatea de a ataca din mai multe direcții.

Ministerul rus al Apărării a declarat, marți, că una dintre rachetele Kinjal a lovit un sistem PATRIOT la Kiev în timpul atacului lansat de forțele Moscovei în cursul dimineții.

Un oficial american a declarat pentru CNN că sistemul a fost probabil avariat, dar nu distrus, ca urmare a raidului rusesc. 

Ucraina a primit cel puțin două sisteme PATRIOT, unul din Statele Unite și unul din Germania, pentru a-și îmbunătăți apărarea antiaeriană.

Foto: lansatoare PATRIOT în Germania

×
Subiecte în articol: Kinjal Patriot Iuri Ignat
Parteneri
Meteorologii au anunțat când scăpăm de ploi
x close