Artista Alina Sorescu a povestit, într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN, despre momentele dificile prin care a trecut în perioada unei căsnicii în care spune că a fost abuzată emoțional, dar și despre cum a reușit să treacă, împreună cu fetele sale, peste un divorț care a durat 3 ani și să se reinventeze.
Sabrina Preda, Jurnalist Antena 3 CNN: Alina, sunt tare bucuroasă să ne vedem Și vreau să te întreb cum ești?
Alina Sorescu: Mulțumesc de invitație, Sabrina Cum să fiu? Copleșit așa de toate reacțiile pe care le aud Nu mă așteptam ca povestea mea să târnească atâta vâlvă. Am ales să vorbesc pentru că procesul de trei ani pe care l-am avut s-a încheiat, pentru că tatăl fetițelor a vorbit imediat după finalizarea procesului. Am așteptat să primim motivarea hotărârii, pentru că orice proces, chiar dacă inițial se dă sentința, are nevoie de o motivare pentru a se înțelege întregul context și mi-am luat inima în dinți și am spus ceea ce nu am vorbit niciodată, pentru că lumea știe despre mine că nu mi-am expus niciodată viața privată mai mult decât a fost cazul, dar am considerat că acum e momentul să clarific niște lucruri pe care nu le-am clarificat până acum. Așa că sunt bine. Una peste alta mă simt eliberată, mă simt bine. Nu e simplu, nu e ușor, încă e greu, pentru că dincolo de ce am simțit eu, este vorba despre doi copii, despre două fetițe care au fost subiectul acestor trei ani de procese. Deci nu e vorba doar despre mine.
Sabrina Preda, Jurnalist Antena 3 CNN: De ce crezi că multă lume a rezonat?
Alina Sorescu: Cred că abuzul emoțional este un subiect foarte greu de recunoscut întâi și întâi. Se vorbește în ultima vreme tot mai mult despre asta, dar e foarte, foarte greu să îți dai seama că tu ești în acea situație. Eu n-am realizat imediat, am crezut că timpul va vindeca totul, că el se va schimba, că apariția copiilor va îmbunătăți relația noastră, chiar sfătuită de părinții lui să facă asta. Cred că foarte multe femei s-au regăsit în povestea mea și nu doar cred, ci văd prin numărul enorm de mesaje pe care îl primesc. Unele femei care îmi spun că au și ele aceleași trăiri și că prin exemplul meu le dau speranță. Și femei, dar și bărbații îmi spun că se vedea pe fața mea că nu eram bine în toți acești ani, pentru că în toată perioada eu nu am mai fost atât de vizibilă în activitatea mea profesională cum eram înainte, eu fiind de mică în lumina reflectoarelor. Și cred că, nu știu, deși multă lume spune că, pe lângă mesajele de susținere, mulți spun că am... de ce vorbesc? Vorbesc pentru că s-a încheiat un proces, pentru că nu am făcut-o în toți acești ani Și pentru că da, cred că abuzul emoțional trebuie recunoscut.
Nici o femeie nu trebuie să trăiască așa Într-o relație, un bărbat e frumos să sprijine femeia în ceea ce face ea Să o respecte. Și din păcate sunt situații când asta nu se întâmplă. De aceea s-a întâmplat și în cazul meu.
Sabrina Preda, Jurnalist Antena 3 CNN: Până la urmă voi ați fost căsătoriți 12 ani.
Alina Sorescu: 12 ani de căsătorie, 2 ani înainte de relație și iată cei 3 ani de procese.
Sabrina Preda, Jurnalist Antena 3 CNN: În cei 14 ani, când ți-ai dat seama că este o problemă?
Alina Sorescu: Semnale am văzut încă de la început. Mai ales cu mintea de acum, privind înapoi. Dar nu le conștientizam atunci faptul că încerca să mă îndepărteze de părinții mei, de cei apropiați, faptul că mă descuraja în tot ce ținea de activitatea mea profesională, faptul că pleca foarte mult, faptul că era o permanentă dualitate a comportamentului lui. Deci lucrurile astea au fost încă de la început. Se întâmplau de la început, dar nu le vedeam. Mi se părea că el fiind mai mare decât mine, având o experiență mai mare decât mine, așa cum și el îmi spunea, el a mai și fost căsătorit odată înainte, mi se părea că el știe mai bine.
Nu îmi plăcea să intru în conflicte cu el, voiam ca totul să se aplaneze deja făcuse în publică și relația noastră din dorința lui. Deși el nu era cunoscut la nivel național ca mine atunci își dorea foarte mult să fie prezent alături de mine în spațiul public. Venea și își dorea să mă însoțească, să mergem împreună la emisiuni, să apărem la evenimente. Odată relația noastră publică a interminit cumva și sentimentul de rușine. Cum să spun eu că ceva este neregulă? Nu recunoșteam nici măcar în fața părinților mei că simt că ceva nu-i bine.
Sabrina Preda, Jurnalist Antena 3 CNN: Îi luai apărarea dacă încercau să zică ceva?
Alina Sorescu: Da, da, îi luam apărarea. Eu n-aveam nici ce experiență altor relații înainte, pentru că a fost prima mea relație în adevăratul sens al cuvântului. Mă obișnuisem cu asta. credeam că obișnuința asta, dependența asta pe care o crease în vizavi de el, credeam că asta înseamnă fericire, credeam că asta înseamnă normalitate, credeam că așa trebuie să fie. Având în jurul meu exemple bune, pentru că părinții meu au avut o căsătorie normală, nu am avut în jurul meu exemple, m-am căsătorit totuși și foarte tânără, aveam 22 de ani când l-am cunoscut, 24 de ani când ne-am căsătorit N-am avut prietene care să fi trecut prin experiențe similare Și cumva au trecut anii ăștia Au trecut, părinții lui mă încurajau să avem copii Că dacă vom avea copii, o să realizeze și o să vină pe calea cea bună.
Am sperat într-o schimbare, am fost inclusiv la psiholog, cu el, mergeam întâi de toate eu, ca să-mi văd cum să mă port cu el, cum să-l ajut. Apoi și cu el îi făceam programări și lui, la unele mergea, la unele nu. Domnul psiholog chiar mi-a sugerat să-i aduc și pe părinții lui, ca să vadă situația în ansamblu, dar nu... Toți anii în care mergeam la psiholog nu au fost cu niciun folos pentru că spunea că el așa este și că nu își dorește să lucreze la asta sau să îmbunătățească ceva. Tot timpul eu eram de vină pentru tot. Chiar și pentru nereușitele lui.
Eu nu eram în stare, nu eram bună la niciun capitol, nici din lucrurile noastre de familie, personale, nici profesionale. Mă înjoseam fața prietenilor. Momentele în care pleca, atunci exercita un control pe care eu la momentul respectiv îl interpretam ca iubire, ca dragoste, ca grijă pe care mi-o poartă. Era un control pentru că nu mai eram acolo. Dar pleca el din propria lui inițiativă, cu tot felul de scopuri, motive pentru propriile lui plăceri. Că era vorba de ski, golf, kite, să învețe să piloteze barcă până la cursuri profesionale care nu aveau neapărat o legătură cu ceea ce făcea el. Pe care le începea și pe care Nu le termina sau nu aveau o finalitate Mă refer, nu știu, la cursuri de parfumerie de făcut bijuterii, de actorie, de cântat chiar.
Sabrina Preda, Jurnalist Antena 3 CNN: Alina, e obositor doar ascultându-te. Cum poate o femeie Să îndure așa ceva an la rând?
Alina Sorescu: Problema este că nu am realizat la început că e o problemă. Credeam că așa trebuie să fie a început că e o problemă. Credeam că așa trebuie să fie, că e o normalitate. Am un grad de toleranță, ce-i drept foarte mare și o răbdare. În general, așa mi-e felul, adică nu mă exteriorizez imediat. Acumulez foarte mult în interiorul meu până când la un moment dat nu mai pot și când nu mai pot, nu mai pot. Au apărut fetițele, în momentul în care au apărut copiii, te gândești că nu poți să renunți așa ușor. Că ai copiii, că din momentul în care i-ai adus pe lume, trebuie să le asiguri o familie normală. Și culmea văzând că umilințele astea, abuzul ăsta emoțional se răsfrângea asupra mea și în prezența lor, atunci a fost momentul când mi-am dat seama, că m-ai întrebat mai devare și toate aceste ieșiri ale lui aveau loc în prezența lor.
11:12 Mă amenința, mă umilea, aveam multe momente de violență verbală, emoțională. Am povestit că a fost și un moment de violență fizică în prezența fetițelor. Și atunci am realizat că orice ar fi, ele nu trebuie să asiste la asta.
Pentru că ele vor crește și vor crede că asta e normalitatea. Vor crede că așa e normalul. Și am realizat că din păcate, deși am luptat, am încercat, el îmi cerea divorțul de nenumărate ori. Chiar dacă în ceea ce povestește acum prese îi spune că a fost totul din senin și că el nu se aștepta și că am plecat așa dintr-o dată, lucrurile nu au stat așa. Ani de zile înainte el spunea că nu mai vrea să fie căsătorit, că vrea să fie liber și să plec. Și tot demersul lui, chiar și plecarea lui la Paris, pentru că el a locuit cu jumătate de ani ca noi să ne separăm, chiar și acea plecare la Paris, a fost tocmai ca să mă determine pe mine să plec, pentru că nu mă putea da afară din casă cu doi copii. A făcut tot posibilul să mă determine să plec eu și acum să se victimizeze, să spună că totul a fost dintr-o dată și că eu acum le fac rău fetițelor spunând asta public. Trauma fetițelor nu este acum. Fetițele au trăit realitatea acțiunilor lui care au dus la situația de acum.
Trauma pe care au trăit-o ele a fost în timpul căsătoriei noastre, în timpul procesului în care el inițial a cerere, cerea ca fetițele să stea o săptămână cu o săptămână. Pentru a nu da pensie alimentară spunea ca fiecare dintre părinți asigure traiul copiilor în perioada în care se află la el. Inițial hotărârea a fost așa, fetițele au stat o săptămână cu o săptămână. Am reușit să suspend alături de doamna avocat Nicoleta Popescu, vreau să-i mulțumesc că m-a sprijinit ca om întâi de toate și mai apoi ca avocat. La Curtea de Apel București am reușit să suspendăm această decizie de o săptămână cu o săptămână, arătând efectele asupra fetițelor, cât era de greu. Dar suspendarea a fost temporară, ulterior în procesul principal el cerea tot așa o săptămână cu o săptămână, finalizându-se acum la sfârșitul anului trecut, hotărârea a fost ca fetițele să stea nu o săptămână cu o săptămână, ci doar o săptămână într-o lună și două weekend-uri.
Trauma, spuneam că a fost în timpul procesului, pentru că fetița cea mare, Carolina, împlinind 10 ani, la cererea lui, a fost audiată de către judecători. Și a spus că nu dorește să fie plimbate ea și sora ei ca două valize, ci că își doresc să stea așa cum au fost obișnuite, cu mama, cu mine. Și din considerente ce țineau de obișnuințele școlare, de rutina activităților, de teme, de viața lor, cum a fost viața lor înainte. Și atât că nu s-a ținut cont, totuși s-a dat acest program în care ele trebuie să locuiască și la tatăl lor, program pe care îl respectăm. În mod normal, în conformitate cu ceea ce spune legea, dacă programul era unul normal, așa cum am solicitat și eu de weekend-uri și vacanțe, se dă tatălui o pensie alimentară de 1 pe 3 din venituri. Dându-se această săptămână în care ele locuiesc și la el, Nu s-a aplicat acest procent de venituri, ci instanța a stabilit o sumă fixă, spunând că el are și dividende.
Deci el a adus o adeverință de venituri foarte mici, despre care am spus public că a declarat că îl câștigă 807 lei lunar și că nu dorește să se ia în calcul și dividendele lui, fiind dividendele firmei. Totuși, instanța a dat o sumă fixă pentru ambele fetițe, din care eu sunt obligată să plătesc aftărul fetițelor și cheltuiel de engleză. Atât acoperă această pensie fixă de 7500 de lei pentru amândoi copiii.
Alina, așa cum ai spus tu, în ultima perioadă, în ultimii ani buni, te retresesei. Nu mai apăreai în lumina reflectoarelor, viața ta profesională era lăsată cumva așa într-o umbră. Cât de greu este să ieși din nou și să descoperi așa parcă o altă lume, pentru că în timp îți creezi o bulă în care trăiești, ești tu acolo cu problemele tale, cu copiii pe care încerci să-i susții în perioada asta grea. Cum e acum? Când ieși din nou, când te întâlnești cu atâția oameni care fiecare îți pune în felul lui cum îți este alături.
Cât timp am fost căsătoriți, n-am abandonat de tot activitatea profesională, m-a lăsat să mă ocup de școala de muzică pentru copii, totuși pentru că eu de aici mă întrețineam, pentru că eu mă întrețineam singură, mă întrețineam din banii pe care îi acumulasem înaintea căsătoriei și din venitorile pe care le aveam din școala de muzică pentru copii Asta mă lăsa El se ocupa de cheltuielile casei, acelea care erau pe hârtie ca să adune dovezi, însă cheltuielile astea ce ținau de mine și de fetițe, mă refer la haine, mâncare, lucrurile uzuale, de asta mă ocupam eu. De asta spun că el se ocupa de lucrurile alea care au, de fapt, valoare pe hârtie pentru a păstra, probabil, dovezi.
Dar foarte multă lume, în timpul căsătorii, mă întreba De ce nu mai cânti? Atât colegi de breaslă, cât și oameni care nu mă cunoșteau, care doar mă urmăreau. Mulți poate credeau că m-am retras, că am o viață de familie și vreau să mă dedic vieții de familie. Ceea ce s-a întâmplat, cum v-ați dat seama, și când apar copiii, am fost însărcinată de două ori, fetițele au doar doi ani între ele, ca diferență. Dar într-adevăr nu mai eram așa de vizibilă. Pentru că atunci când ai pe cineva lângă tine care îți spune că nu poți, că nu ești în stare, că nu e nimic bun din ce ai făcut până atunci, ajungi tu să nu mai crezi. Deși multă lume zicea, da, dar tu asta făceai de mic copil, el așa te-a cunoscut. Noi ne-am cunoscut la Cerbul de Aur, când eu prezentam festivalul Cerbul de Aur, adică el m-a cunoscut pe scenă, deși le spunea tuturor că nu știe cine sunt. Am realizat acum cât de mult a contat toată activitatea mea din anii precedenții. Cât de important e că eu am pus cărămidă peste cărămidă, că oamenii știu ce fel de om am fost. Când oamenii mă văd că eu în acești trei ani am făcut multe și nu știu dacă am recuperat cei 12 ani în care n-am mai fost la același nivel, dar am reușit să redevin cea care eram înainte. Oamenii spun asta, oamenii văd asta.
Mă simt eliberată. Și de asta am vorbit și am spus lucrurile astea public. Mi-aș fi dorit să fie avut o familie tot restul vieții. Cu gândul ăsta m-am căsătorit și nu mi-aș fi gândit niciodată, niciodată că o să ajung aici. Am făcut copiii din dorința de a fi bine. Iubesc copiii, lucrez cu copiii, fetițele sunt ceea ce mă mână în fiecare zi, să mă trezesc și să muncesc.
Sabrina Preda, Jurnalist Antena 3 CNN: El în perioada aia cât erai însărcinată, în ambele sarcini, s-a schimbat? A încercat măcar să te protejeze în perioada aceea? Nu. N-a contat.
Alina Sorescu: Nu. Dimpotrivă. Îmi făceam probleme și vorbeam cu psihologul atunci, mai ales în timpul sarcinii cu cea de-a doua fetiță a fost greu. Și îmi făceam griji, oarecum mă va influența asta, etapa în care urma să dau viață unui copil, al doilea copil. Dar nu. Nu. Și îmi spunea și când alăptam ulterior, ok, gata, sarcina ca sarcina, a fost greu de suportat, dar acum, perioada alăptării, nu mai suport. El nu concepea că nu mai e despre el. Am crezut și am sperat greșit că cele două fetițe vor schimba cu ceva. Din potrivă. Și și el îmi spunea, din păcate, sunt eu în centrul atenției. Nu mai atenția din familia noastră, ci atenția publică. Spunea că nu îi face plăcere când lumea îl întreabă ce-ți fac fetițele. De asta e acum așa de ciudat când văd în proces un alt om față de cel alături de care eu am trăit. Pentru că în proces și-a construit o cu totul altă imagine și public la fel. O imagine construită doar pentru proces, o imagine construită doar pentru proces, o imagine construită doar pentru a da bine. Pentru că o relație de atașament între părinte și copii se creează în timp. Nu poți dintr-o dată să ai relația perfectă. Copiii au nevoie de timp și copiii au nevoie de obișnuință.
Sabrina Preda, Jurnalist Antena 3 CNN: Ți-a fost teamă că nu vei fi crezută? De autorități, de oameni, de public, de cei de pe social media. Ți-a fost teamă? Având în vedere că el poate să aibă aceste două personalități.
Alina Sorescu: În proces am realizat cât de complicat este să ieși din această situație de abuz. Pentru că ok, am ieșit, dar acum am curajul să mă ridic și să spun spun și în proces am realizat că situația acum este și mai greu de dus. A luat două case de avocatură, a spus în proces că el este tată ideal, că poate fi și mamă și tată. Lucruri total neadevărate și spunea despre mine că eu nu am fost implicată și că a contat pentru mine doar activitatea profesională. În proces a adus și martori care nu ne-au cunoscut pe noi înaintea separării, care nu ne-au cunoscut. A adus o familie pe care a invitat-o în vacanțe, o familie care stătea în weekend-urile în care fetițele aveau program de vizită la el, stăteau la el, îi lua peste tot cu el, apăreau în fotografiile depuse în proces alături de el, pentru că prietenii noștri comuni și toți cunoscuții noștri știau situația noastră. Și atunci a fost nevoie de niște oameni care nu știau cum eram noi înainte ca să vină să susțină acest tip de program de o săptămână cu o săptămână și toate.
Dovezile, fotografiile, registrările din casa lui, el avea camere montate în toate camerele din casă, cu care le filma pe fetițe non-stop, pentru a veni cu dovezi în proces. Dovezile astea se numesc procauza, adică introduce după declanșarea acțiunii de divorț. Ori în mod normal, un divorț se discută despre cum a fost până la momentul introducerii. Orice dovezi aduse după se numesc procauza. Lui i s-au acceptat. Dacă fetița cea mare a spus când a fost audiată că ea e obișnuită să facă teme cu mine, că așa a făcut dintotdeauna și că tatăl nu a făcut teme alături de ele, din sutele de filmări pe care le avea cu fetițele, extragea trunchiat fix o secvență, pentru că a fost nevoit în anii ăștia de procese să facă și teme cu ele, că deja avea program de vizită, extragea o secvență în care făcea teme și în instanță cumva contracara ceea ce spunea fetița. A depus sute de astfel de filmulețe de după începerea procesului. Fetițele îi spuneau că nu le place că sunt filmate. Fetițele îi spun și acum că nu vor acest tip de program. De ce ai cerut tata acest program? Pentru că și programul ăsta, o săptămână în timpul unei luni, a fost o cerere în subsidiar de-a lui. Tata, de ce ai cerut așa? Știai că noi nu ne dorim acest program. Știai că nu vrem să fim plimbate de colo-colo ca două valize. Explicația lui în fața fetițelor acum, după încheierea procesului, este avem o hotărâre definitivă, trebuie respectată. Hotărâre pe care o respectăm, că nu avem de ales și eu și fetițele. Le explic că așa s-a hotărât, că trebuie să meargă și la tata. Să înțelegeți că nu am minimizat niciodată în timpul acestui proces rolul tatălui, nu am cerut custodie exclusivă. Înțeleg că este important ca fetițele să aibă și tată, normal, dar dincolo de toate astea, pentru copii este importantă stabilitatea.
Și mai ales că sunt fetițe, cea mare în prag de pubertate, sunt niște momente anume în viața a două fetițe, care au fost obișnuite ca eu să fiu prezența constantă din viața lor. Eu ajutată de părinții mei, pentru că el plecând foarte mult el și-a dorit chiar ca părinții mei să vină să ne ajute cu fetițele. Era comod așa și atunci pentru fetițe e foarte greu. Luăm în calcul și legătura foarte strânsă pe care ele o au cu părinții mei, cu bunicii materi.
Sabrina Preda, Jurnalist Antena 3 CNN: Alina, de unde ți-a luat puterea în tot timpul ăsta? Deci de la fetițe, de la părinții tăi care ți-au fost alături? Dumnezeu? Te-ai dus spre zona asta?
Alina Sorescu: Nici nu știu să-ți spun. Lucrurile au venit așa în valuri. A trebuit din mers să mă recompun, să merg mai departe, să lupt. Nu credeam că o să ajung să vorbesc de un proces care să dureze totuși trei ani. Mi-am luat puterea clar de la fetițe, pentru că dacă nu erau ele, n-aveam motorul pentru a lupta. Poate că eram în continuare acolo, sau cine știe, poate chiar mai rău. Am avut familie alături pe părinții mei, pe mătușile mele, unchii mei, verii mei. Am o familie extinsă foarte unită, mi-am luat culmea, puterea de la public. Nu credeam că îmi făceam griji, vai, când o să se afle. Eu când am introdus acțiunea, s-a aflat mai târziu, după vreo câteva luni, abia când el a introdus ordonanța că dorește domiciliu fetelor la el. Mă gândeam ce o să spună lumea, Chiar dacă spui că e viața ta și că gura lumii e oricum slobodă și că nu trebuie să pui la suflet, totuși ești o persoană cunoscută. Te afectează, dar ai o carieră, o imagine pentru care ai luptat. Îți pasă de ceea ce spune lumea. Și nu mă așteptam să primesc susținere în cantitatea uriașă în care am primit-o.
Și mi-a mai luat puterea din muzică. Eu care n-am mai cântat atâția ani la modul, la nivelul atât de înalt cum o făceam înainte, am reînceput să-mi fac piesele mele în care mi-am pus toate trăirile, tot sufletul. Și cântând despre ceea ce am simțit, m-a ajutat. M-am redescoperit. Piesele pe care le-am făcut în ultimii ani au fost inspirate din viața mea și nici nu cred că puteam să aleg alte subiecte, pentru că dacă aș fi cântat melodii vesele, imediat lumea ar fi spus că nu sunt potrivite pentru starea în care mă aflu acum.
Și da, am făcut piese în care am vorbit despre cât de important este să te prețuiești, cât de important este să ai grijă de inima ta. Am zis, te rog, nu uita de inima ta, oricui o împarți, rămâi tot tu cu ea. Și am încercat să fiu cât am putut de blândă, cu mine.
