Antena 3 Life O vioară Stradivarius din SUA A FOST FURATĂ

O vioară Stradivarius din SUA A FOST FURATĂ

de G.S.    |    01 Feb 2014   •   15:33
O vioară Stradivarius din SUA A FOST FURATĂ
Sursa foto: Foto: Agerpres
Un donator anonim a oferit, vineri, o recompensă de 100.000 de dolari pentru orice informaţie care va contribui la recuperarea unei viori Stradivarius, evaluată la câteva milioane de dolari, ce a fost furată de la un violonist din Wisconsin, a anunţat Milwaukee Symphony Orchestra, scrie Reuters, conform Mediafax.
Vioara Stradivarius, veche de aproape 300 de ani, a fost furată în noaptea de luni spre marţi de la violonistul Frank Almond, care a fost atacat cu un pistol electric, după un concert susţinut de acesta în Milwaukee, capitala statului american Wisconsin.
Donatorul, care a preferat să îşi păstreze anonimatul, oferă o recompensă de 100.000 de dolari oricărei persoane care va furniza informaţii pe baza cărora vioara Stradivarius ar putea fi recuperată.
Vioara în cauză, supranumită "Lipinski Stradivarius", un instrument realizat în anul 1715, poate fi recunoscută după o serie unică de striaţii de pe spatele ei. Proprietarul ei, care este anonim, i-a împrumutat această vioară violonistului Frank Almond pe termen nelimitat.
Instrumentul face parte dintre cele doar 600 de viori, viole şi violoncele realizate de celebrul artizan italian Antonio Stradivari care au rezistat până în zilele noastre.
Potrivit BBC, o vioară Stradivarius similară a fost vândută la licitaţie cu suma de 2,3 milioane de dolari în luna decembrie.
 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close