Antena 3 CNN Life Oameni E interzisă în toată lumea, dar există pretutindeni. Fenomenul care îi aduce pe oameni în pragul morţii. "Sclavii nici măcar nu-şi înţeleg condiţia"

E interzisă în toată lumea, dar există pretutindeni. Fenomenul care îi aduce pe oameni în pragul morţii. "Sclavii nici măcar nu-şi înţeleg condiţia"

E interzisă în toată lumea, dar există pretutindeni. Fenomenul care îi aduce pe oameni în pragul morţii. "Sclavii nici măcar nu-şi înţeleg condiţia"
Sursa foto: Foto: www.lisakristine.com
27 Sep 2012   •   13:03
Fotografa Lisa Kristine a prezentat recent o serie de fotografii care au reuşit nu numai să impresioneze o lume întreagă, dar (mai important) să declaşeze reacţii din partea persoanelor care pot lua măsuri împotriva sclaviei.

Aceasta este mărturia artistei:

Temperaturile ajungeau la 130 de grade în apropierea cuptoarelor de cărămizi din Nepal. În aceste condiţii severe, copii, femei şi bărbaţi – de fapt, familii întregi – erau înconjuraţi de un fum dens în timp ce îşi puneau cărămizi pe cap. Cărau până la 18 carămizi deodată, de la cuptoarele dogoritoare până la camioanele aflate în depărtare.

Aceştia sunt sclavi. Aduşi în pragul morţii de epuizare şi monotonie, muncesc fără să scoată un sunet. Este o muncă repetitivă, dusă timp de 16 ore zilnic. Nu au pauze de masă sau pentru hidratare. Nu au pauze pentru a se duce la toaletă.



Sclavia este un fenomen global. În toată lumea, traficanţii îi păcălesc pe oameni şi îi transformă în sclavi. Le promit locuri de muncă bune şi educaţie, iar oamenii se trezesc că sunt obligaţi să muncească fără să fie plătiţi, sub ameninţarea violenţei şi a unor datorii inventate. Câteodată, sclavii nici măcar nu-şi pricep condiţia. Sunt pur şi simplu obişnuiţi să facă aceste lucruri pentru că asta au făcut toată viaţa. (...)

Acestea nu sunt imagini care arată probleme, sunt imagini cu OAMENI. Sunt peste 27 de milioane de sclavi în întreaga lume. Adică dublul numărului de persoane transportate din Africa în SUA şi transformate în sclavi în urmă cu câteva secole. (...) Sclavia este interzisă peste tot, dar există pe întregul Glob”.


×
Subiecte în articol: sclavie munca sclavi
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close