Adâncimea medie a oceanelor variază de la un ocean la altul, însă media generală ajunge la impresionanta valoare de 3.682 de metri, iar o simulare a scos la iveală cât de uluitoare poate fi adâncimea oceanului în anumite puncte, notează Lad Bible.
Nu este surprinzător faptul că Oceanul Pacific deține cea mai mare adâncime medie, atingând valoarea considerabilă de 4.280 de metri. Urmează Oceanul Indian, cu o medie de 3.741 de metri, în timp ce Oceanul Atlantic ocupă locul al treilea, cu 3.646 de metri.
Cele două oceane cu cea mai mică adâncime medie, cel puțin în termeni relativi, sunt Oceanul Antarctic (3.270 de metri) și Oceanul Arctic, acesta din urmă fiind cel mai puțin adânc, cu o medie de 1.204 metri.
Desigur, în aceste oceane există și zone mult mai adânci decât media, iar cel mai adânc punct dintre toate este Groapa Challenger (Challenger Deep), situată în Groapa Marianelor, în Oceanul Pacific.
Sursa foto: Getty Images
Groapa Challenger
Aceasta este, practic, un canion subacvatic uriaș care coboară în scoarța terestră până la o adâncime uluitoare de 10.911 metri. O simulare realizată de YouTuberul "zackdfilms" arată că, dacă am suprapune cea mai înaltă clădire din lume de 13 ori, aceasta abia ar ajunge la suprafață.
Doar 27 de persoane au coborât până în Groapa Challenger. Printre acestea se numără regizorul filmului "Titanic", James Cameron, precum și Hamish Harding, unul dintre cei care și-au pierdut viața la bordul submersibilului Titan în urma imploziei acestuia, în timp ce se îndrepta spre epava Titanicului, aflată la aproximativ 3.800 de metri sub suprafața Atlanticului de Nord.
Deși adâncurile oceanului sunt marcate de canioane uriașe în cadrul foselor oceanice, există și zone unde adâncimea oceanului scade brusc. Acest lucru se datorează unor lanțuri muntoase submarine imense care se înalță de pe fundul oceanului, cunoscut sub numele de „câmpie abisală”, până la înălțimi amețitoare, formând dorsalele medio-oceanice.
Unii munți submarini vulcanici străpung chiar suprafața apei, formând insule vulcanice, ale căror versanți coboară abrupt spre apele adânci din jur.
Aceste insule pot deveni adevărate centre de concentrare a vieții marine, deoarece curenții oceanici de adâncime se lovesc de versanții munților, antrenând spre suprafață nutrienți și substanțe chimice din adâncuri care atrag animalele înspre zonele mai puțin adânci.
Deși oceanul de mare adâncime poate fi un mediu extrem de ostil pentru oameni, el găzduiește o diversitate biologică uriașă.
Multe specii de pești de talie mică, vulnerabile în fața prădătorilor din apropierea suprafeței, se adăpostesc în timpul zilei în penumbra oceanului de mare adâncime, pentru ca noaptea să urce, sub protecția întunericului, în căutare de hrană.
Trilioane de animale parcurg acest traseu în fiecare noapte, fiind urmărite de prădători pe măsură ce urcă. Din perspectiva biomasei implicate, aceasta este una dintre cele mai ample migrații de pe planetă.
Straturile care formează oceanul
În plus, oceanul de mare adâncime nu este o simplă masă uniformă. El este alcătuit din straturi foarte distincte. Mai întâi avem zona epipelagică, cea mai apropiată de suprafață. Gândește-te la prefixul „epi” ca în „epidermă”, adică piele.
La o adâncime de aproximativ 200 de metri, intri în zona crepusculară sau zona mezopelagică. Aici ajunge foarte puțină lumină solară – uneori atât de puțină, încât ochiul uman nu o poate percepe, deși viețuitoarele de acolo și-au adaptat ochii pentru a capta lumina existentă.
La aproximativ 1.000 de metri adâncime, intri în zona batipelagică, unde chiar și în apele tropicale limpezi nu mai pătrunde deloc lumină solară. Totuși, există lumină produsă prin bioluminescență de animale precum peștele-pescar (sau peștele-undițar).
Urmează zona abisopelagică, ce se întinde de la 4.000 până la 6.000 de metri adâncime. Aproximativ trei sferturi din fundul oceanului se află în această zonă.
În cele din urmă, există zona hadalpelagică, ce pornește de la 6.000 de metri și coboară până la baza celor mai adânci porțiuni ale oceanului, inclusiv Groapa Marianelor.
În ciuda condițiilor extreme, au fost descoperite bacterii chiar pe fundul celei mai adânci gropi oceanice, iar cel mai adânc viețuitor dintre pești, numit "Abyssobrotula galatheae", a fost găsit în Groapa Puerto Rico, la o adâncime impresionantă de 8.372 de metri.
Din păcate, nici măcar cele mai adânci zone ale oceanului nu sunt ferite de impactul uman. Plasele de pescuit de tip traul, târâte pe fundul mării, distrug coralii de mare adâncime care au o vechime de sute de ani.
