Antena 3 CNN Life Știinţă Premieră mondială în lumea medicinei! Primul transplant de ochi a fost efectuat în SUA

Premieră mondială în lumea medicinei! Primul transplant de ochi a fost efectuat în SUA

Este premieră mondială în lumea medicinei! Primul transplant complet de ochi a fost efectuat în Statele Unite ale Americii.

Premieră mondială în lumea medicinei! Primul transplant de ochi a fost efectuat în SUA
Sursa foto: Gettyimages
de Ioana Mircea    |    09 Noi 2023   •   21:48

Medicii din SUA au anunţat astăzi că au efectuat primul transplant complet de ochi la un om. La puţin mai mult de cinci luni după operaţie, ochiul pacientului continuă să prezinte semne ale unei sănătăţii foarte bune.

"Am făcut un pas considerabil înainte şi am deschis calea spre următorul capitol în restaurarea vederii", a declarat într-un comunicat medicul Eduardo Rodriguez.

Operația a durat aproximativ 21 de ore şi a fost realizată la sfârşitul lunii mai de o echipă de la spitalul universitar newyorkez NYU Langone Health.

Citește și: Cât costă şi ce presupune transplantul de inimă artificială, operaţie realizată în premieră la Târgu Mureş

Pacientul beneficiar, Aaron James, a suferit un accident la locul de muncă în 2021, când chipul său a atins accidental o linie electrică.

Chirurgii americani au transplantat, pe lângă ochiul stâng şi orbita sa, şi nasul, buzele şi alte ţesuturi de la nivelul feţei prelevate de la un donator.

"Nu am destule cuvinte pentru a le mulţumi donatorului şi familiei sale, care mi-au oferit o a doua şansă în viaţă într-un moment dificil pentru ei. Sperăm ca povestea mea să poată servi drept sursă de inspiraţie pentru persoanele care suferă răni grave la nivelul feţei şi al ochilor", a precizat Aaron James, potrivit agerpres.ro.

×
Subiecte în articol: transplant ochi Statele Unite
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close