Antena 3 CNN Politică Adrian Ţuţuianu va candida pentru funcţia de vicepreşedinte la Congresul PSD

Adrian Ţuţuianu va candida pentru funcţia de vicepreşedinte la Congresul PSD

Adrian Ţuţuianu va candida pentru funcţia de vicepreşedinte la Congresul PSD
07 Mar 2018   •   18:36

Preşedintele PSD Dâmboviţa, senatorul Adrian Ţuţuianu, a declarat miercuri după-amiază, că şi-a depus candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al PSD.

''Judeţul Dâmboviţa a decis să candidez eu şi mi-am depus candidatura în urmă cu puţin timp pentru funcţia de vicepreşedinte pe Regiunea Sud Muntenia. Pe zona acesta ştiu că îşi va depune candidatura şi preşedintele PSD Argeş, domnul senator Valeca Şerban'', a spus Ţuţuianu.

El a adăugat că s-a consultat cu membrii Organizaţiei PSD Dâmboviţa, care i-au propus să candideze la funcţia de conducere de la nivel central.

''Colegii de la Dâmboviţa m-au rugat să candidez, la conferinţa judeţeană extraordinară, apreciind cu toţii că suntem o organizaţie puternică şi că sunt un om implicat şi util partidului şi îndeplinesc condiţiile necesare pentru a ocupa o asemenea funcţie. Eu i-am rugat să mă lase să vedem ce se decide la Comitetul Executiv Naţional, am avut din nou discuţii cu ei şi am luat împreună decizia să candidez. Nu am discutat despre susţinerea altor organizaţii din regiune, pentru că nu a fost timpul necesar. O să am o discuţie cu fiecare preşedinte de organizaţie de partid din regiune să le spun ce intenţii am şi să îi rog să îmi sprijine candidatura'', a mai declarat Adrian Ţuţuianu.

Congresul extraordinar al Partidului Social Democrat va avea loc sâmbătă, la Bucureşti. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Adrian Ţuţuianu functie vicepresedinte
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close