Antena 3 CNN Politică Alianţa contrastelor. Novicii în ale politicii au defilat ca pe covorul roşu la marea lansare a A.R.D

Alianţa contrastelor. Novicii în ale politicii au defilat ca pe covorul roşu la marea lansare a A.R.D

Alianţa contrastelor. Novicii în ale politicii au defilat ca pe covorul roşu la marea lansare a A.R.D
Sursa foto: Foto captura Antena 1
29 Sep 2012   •   21:44

S-a lansat Alianţa România Dreaptă! Tinerele din Forţa Civică, preocupate mai mult de înălţimea tocului şi nu de doctrina partidului şi-au dat mâna cu vârstnicii din PNŢCD. Peste toţi aceştia veghează, însă, creatorii alianţei, veteranii democrat-liberali. Membrii noii construcţii politice nu şi-au stabilit programul comun, dar cu toţii vor să ajungă... la putere.
 
Desprinşi parcă din revistele de modă au venit democrat-liberalii la marea lansare a Alianţei România Dreaptă.

Modeşti, ţărăniştii nu s-au lăsat intimidaţi. Şi-au pus toată încrederea în noua forţă de dreapta şi speră ca tinerii din cele două partide să-i aducă din nou în Parlamentul României.

Elena Udrea şi Roberta Anastase au lipsit de la marea lansare. A venit, în schimb, sexy-pdlista Laura Bota, cea care a apărut în mai multe pictoriale incendiare.

Nici fostul preşedinte al PDL, Emil Boc nu s-a obosit să vină la eveniment. A avut treburi mai importante. Şi-a făcut piaţa.

Alianţa România Dreaptă va merge pe liste comune la alegerile parlamentare din decembrie.


×
Subiecte în articol: covorul rosu
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close